Cel mai urmărit show de fashion din țara noastră, emisiunea „Bravo, ai stil!” revine în curând pe micile ecrane. Ediția aceasta este dedicată personalităților, iar Kanal D a anunţat că juriul nu s-a schimbat și a rămas același ca în edițiile anterioare.
Producătorii unicul reality show „Bravo, ai stil!” au anunțat că sezonul șase al emisiunii va începe să ruleze de săptămâna viitoare. Mai exact, fanii show-ului de fashion vor putea urmări emisiunea începând de miercuri, 22 ianuarie 2020, de la ora 22:00.
Sezonul acesta se va intitula „Bravo, ai stil! Celebrities!” și este dedicat vedetelor din showbiz-ul autohton. Emisiunea se va difuza pe parcursul a patru zile: de miercuri până sâmbătă. În weekend se va desfășura Gala, de la ora 23:00, iar una dintre concurente va părăsi competiția.
Cei trei jurați Raluca Bădulescu, Cătălin Botezatu și Maurice Munteanu vor avea un rol foarte greu pentru că vedetele sunt familiarizate cu aparițiile, sunt îndrăznețe și sunt consțiente de puterea lor de convingere. Cu siguranță, ediția cu numărul șase va fi o adevărată bătălie a stilului.
„Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu revin în formula consacrată, la masa juriului show-ului Bravo, ai stil! Celebrities.
Cei trei magnifici jurați, alături de Ilinca Vandici, prezentatoarea show-ului fenomen, așteaptă cu nerăbdare întâlnirea cu telespectatorii Kanal D și concurentele noului sezon!”, este anunțul Ralucăi Bădulescu pe Instagram.
Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii de la Kanal D, a mărturisit că este nerăbdătoare să revină pe micile ecrane. Filmările pentru ediția a șasea au început de ceva vreme, iar vedeta spune că abia așteaptă să vadă cum vor evolua cele 9 concurente.
„Suntem o adevărată echipa, o familie, aici la Bravo, ai stil! Celebrities. Am început filmările pentru emisiune, așa că trebuie să vă mărturisesc că de abia aștept să le vedeți evoluând pe podium pe cele nouă concurente.
De abia aștept reîntâlnirea cu telespectatorii, cel de-al șaselea sezon va fi unul la superlativ; concurentele sunt mai pregătite ca niciodată, iar pretențiile juraților sunt cu atât mai mari cu cât aceste tinere au deja exercițiul notorietății și al televiziunii”, a declarat Ilinca Vandici, relatează kanald.ro.
Lista completă a concurentelor care vor participa la„Bravo, ai stil! Celebrities” sunt următoarele:
Emisiunea s-a impus încă de la primul sezon și a format mai multe persoane atât în social media, cât și legat de stil. Show-ul a uimit de la un sezon la altul, iar printre concurentele care au câștigat se numără Cristina Mihaela Dorobanțu, Silvia Popescu, Marisa Paloma și Iuliana Doroftei.
Ultimul sezon a fost câștigat de Elena care a primit titlul de cea mai stilată femeie din România și premiul în valoare de 100.000 de lei.