Un jaf armat a avut loc, duminică dimineață, la o sală de jocuri din Pitești. Două persoane, cu fețele acoperite, au pătruns în incintă și au sustras suma de 40.000 de lei, anunță poliția locală. Cei doi i-au agresat pe cei care asigurau paza, precum și pe o angajată a sălii.
„În această dimineaţă, poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi cu privire la savârşirea unei tâlhării la o sală de jocuri de noroc din Piteşti. Două persoane mascate au ameninţat paznicul şi vânzătoarea, reuşind să sustragă încasările de noaptea trecută, circa 40.000 de lei”, a declarat Florin Popa de la IPJ Argeş.
Persoanele agresate nu au suferit răni grave și au refuzat să fie transportate la spital. Una a suferit o contuzie, iar cealaltă – un atac de panică, potrivit medicilor. Cei doi hoți aveau asupra lor un pistol și un topor, iar unul dintr ei purta o mască de Moș Crăciun. Ei sunt acum căutați de polițiști, care fac cercetări într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Inițial, incidentul a fost semnalat la numărul de urgență 112, după ora 6.00, când un bărbat a sunat și a reclamat faptul că din sala de jocuri se aud zgomote ciudate. Era clar că acolo există o stare conflictuală și că era nevoie de interveția oamenilor legii.
Potrivit Codului penal, tâlhăria este furtul săvârşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra. Cei doi suspecți din Pitești cam asta au făcut.
Tot tâlhărie este considerat şi furtul urmat de întrebuinţarea de violențe pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea. Faptele se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.