Iubita lui Matteo Politi continuă să-l apere fără margini pe impostor. De asemenea, femeia consideră că toate informațiile apărute în presă despre Matteo sunt extrem de eronate și că el este într-adevăr medic. Aceasta a fost prezentă la audierea escrocului italian.
„Eu nu am de făcut nicio declarație. În momentul de față suntem în procedura de semnare a contractului cu domnul avocat Ionașcu. Eu nu mai am ce să declar. Orice altă întrebare nu are logică”, a spus sursa citată. Italianul a ajuns în urmă cu 4 zile la Parchet din secția 4 de Poliție.
Iubita medicului fals italian continuă să șocheze cu declarațiile. ”El mi-a scos cancerul din piele. A văzut și din prima clipă a știut că e ceva. Am mers pe mâna lui. Când am primit rezultatele, s-a demonstrat a fi malign. Este un om foarte hotărât în momentul în care vrea ceva. A fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat ”, a declarat iubita lui Matteo Politi, în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.
„În primul rând, când am venit în România – nu știu cum funcționează sistemul la dumneavoastră în țară – am folosit un avocat căruia i-am dat toate documentele necesare, pe care, ca avocat, mi le-a cerut. De asemenea, am semnat ceea ce în română se numește cred procură. Ea s-a ocupat de tot ceea ce trebuia să facă. La final, a spus că am drept de practică în România și că pot să practic fără niciun fel de problemă. Trebuie să discut cu avocații și, la final, vă voi pune la dispoziție toată documentația. Nu sunt un fals medic și nu îmi place să fiu numit așa”, a declarat Matthew Mode, cunoscut ca Matteo Politi, prin transmisiune telefonică, în cadrul emisiunii XNS.