Din păcate, războiul fraților Dolănescu! Aceștia nu și-au mai vorbit de 10 ani de zile! Cu toate că amândoi urmează să fie în doliu pentru tatăl lor, Ion Dolănescu, se pare că tristețea nu i-a apropiat. Parastasul marelui cântăreț de muzică populară va avea loc pe 18 martie, făcut de Dragoș, iar pe 19 martie va fi cel făcut de Ionuț Dolănescu.
“Fratele meu mai are puţin şi o aduce pe Maria Ciobanu în cărucior, pe scenă, numai să facă bani! Femeia are aproape 80 de ani şi Ionuţ nu o lasă în pace să-şi trăiască vârsta”, a declarat Dragoș pentru Click!
Bătălia celor doi pentru averea tatălui, Ion Dolănescu, s-a încheiat după 9 ani de procese și discuții care păreau că nu mai au capăt. Acum, Ionuț și Dragoș Dolănescu nu sunt în relații bune, astfel că parastasul se va ține în două tranșe. ”Am vorbit deja cu părintele Cărămizaru şi i-am spus că vreau să vin în ţară pentru pomana tatălui meu şi să pregătim tot ce trebuie. Mai ştiu că unchiul Titi va face în numele fratelui meu pe 19 martie.
Abia aştept să vin în ţară să aprind o lumânare la mormântul lui tata. În ultimii ani am fost ocupat cu partidul şi cu alegerile din Costa Rica şi nu am mai reuşit să ajung în România în luna martie”,a declarat sursa citată.
“La 26 februarie 1972 l-am născut pe Ionuţ. Eram însărcinată în luna a noua şi îmi spusese doctorul că mai durează două săptămâni şi am plecat în turneu, la Piteşti. Când m-au apucat durerile era 12 noaptea. Şoferul băuse. Am chemat-o pe Ileana Sărăroiu. Am ieşit pe stradă. Erau multe taxiuri. A venit un bătrân care a spus hotărât: «Doamnă, vă duc eu la Bucureşti».
Între timp a venit şi Ion şi ne-am oprit direct la Polizu. Şi l-am născut pe Ionuţ… Aşa m-am bucurat că era băiat… Că eu am suferit foarte mult ca femeie în viaţă… Am stat lângă el până la 2 ani şi trei luni, când instanţa a decis să rămână cu tatăl lui. Dar sunt fericită că acum îmi este alături”, a declarat Maria Ciobanu despre Ion Dolănescu.