Ion Rădoi, sindicalistul de la metrou, mesaj de 1 Decembrie

Ion Rădoi, sindicalistul de la metrou, a transmis un mesaj pentru toți românii de 1 Decembrie. Metrorex s-a aflat în pragul unei greve generale săptămâna trecut, judecătorii reușind să oprească colapsul care s-ar fi instalat în circulația Capitalei. În aceste zile, reprezentanții transporturilor din România, inclusiv cei ai angajaților Metrorex, se află la Bruxelle, pentru a discuta cu omologii lor din țări străine despre problemele din domeniu.

Așadar, de la Bruxelle, președintele USML a urat ”la mulți ani” românilor și, printre felicitări, a dezvăluit idealul țării noastre. Însă, cel puțin din punct de vedere al transporturilor, Rădoi speră ca în următorii ani să fie mai bine. ” La mulți ani, români, la mulți ani, România și sperăm că va fi din ce în ce mai bine”, a trasmis sindicalistul de la metrou, aflat la o conferință europeană.

Sindicalistul de la metrou, Ion Rădoi, a transmis un mesaj de 1 Decembrie:”Dacă ar merge lucrurile bine, ar trebui ca România să revină în perioada interbelică”

Mai apoi, întrebat de jurnaliști, conform digi24.ro, cum vede România peste 100 de ani, în ceea ce privește transportul în țară, a afirmat că dacă lucrurile ar merge bine, țara ar trebui să revină în perioada interbelică. ” Dacă ar merge lucrurile bine, ar trebui ca România să revină în perioada interbelică, adică a 5-a țară la nivel european. Era un clasament cu care ne mândream, o dezvoltare economică corespunzătoare. Sper să fie de la un an la altul mai bine și cei care vor sărbători următorul centenar să se bucure altfel decât o facem noi azi”, a precizat președintele USML.

Ion Rădoi, a transmis din Bruxelles un mesaj de 1 Decembrie pentru toți românii

Printre acești, la conferința europeană pe probleme de transport, se afla și secretarul general ETF. Acesta a declarat că Ziua Națională este o mare bucurie pentru poporul român. ”Este o zi extraordinară pentru orice națiune când își sărbătoreșre ziua în care a luat naștere. Este mare bucurie pentru români și împărtășesc cu ei bucuria de a fi independenți de 100 de ani. La mulți ani, România”, a spus Eduardo Chagas.