Fostul președinte Ion Iliescu a ajuns marți la Spitalu Elias. Se pare că tensiunea i-a făcut probleme, astfel a avut nevoie de îngrijirile medicilor. În urma consultului specialiștilor de la spitalul Elias, a flat că nimic nu este grav.
Fostul președinte s-a retras ușor din peisajul public, și a preferat să renunțe la postările de pe blogul personal. Ultima sa postare au exprimat condoleanțe în urma decesului fostului ministru al Integrării Europene din guvernarea PSD, Hildegard Puwak.
Fostul președinte al României a ajuns de urgență la spital din cauza unor probleme cu tensiunea. Acesta a acuzat dureri în piept și în abdomen. Din fericire, acesta a fost externat din spital, după o noapte petrecută acolo pentru a se asigura că totul este în regulă. Reprezentanții spitalului Elias au declarat că fostul președinte a beneficiar de „un set de explorări endoscopice care erau programate încă din timpul verii, pentru motive digestive”. Specialiștii care s-au ocupat de stare lui Ion Iliescu au spus că nu are nicio problemă: . „Cardiologic e în ordine. Nu a avut nici o problemă cardiacă”.
Citește și: Care e acum relația dintre Cristian Boureanu și fiica sa. EXCLUSIV
Citește și: Băsescu știe de ce a ratat Viorica Dăncilă întâlnirea cu Jean-Claude Juncker!
1 decembrie a anului trecut a adus lipsa fostului președinte de la paradă, pentru prima oară. Niște probleme de sănătate l-au făcut să nu fie prezent la aceste eveniment important pentru țară. Ion Iliescu prezenta niște dureri la nivelul picioarelor. Unii spuneau că avea probleme chiar grave de sănătate, dat fiind faptul că a lipsit de la Parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, de unde era nelipsit. Fostul președinte evita încă de pe atunci să se mai afișeze public, nici anul acesta nu mai încântă cu aparițiile sale. De puțin timp a încpeut să nu-și mai spună nici opiniile pe blog-ul său personal, ultima postare facând-o în luna mai a anului curent. Și la controlul amănunțit al medicilor de atunci, dar și la cel de acum, i s-a spus același lucru. Medicii l-au asigura pe fostul președinte că starea de sănătate este bună, așa că nu are motive sigure să se îngrijoreze.
În timpul revoluției din decembrie 1989, Iliescu și o parte a disinenților politici au constituit Frontul Salvării Naționale, care a preluat puterea cu sprijinul forțelor armate conduse de Gen. Stănculescu. Ion Iliescu a propus o democrație originală cu alegeri la care puteau participa mai multe partide. La sfârșitul anului 1989, Frontul Salvării Naționale a preluat puterea și a constituit un guvern provizoriu, în frunte cu Petre Roman. Ion Iliescu a fost numit președinte-interimar al României, ei rumând să preia autoritatea ecevutivă până la următoarele alegeri.
În ultimele zile ale mandatului de președenție, i-a acordat lui Corneliu Vadim Tudor Ordinul Național „Steaua României”, gest care a atras replici în presă. Acest lucru i-a determinat pe Elie Wiesel, câștigătorul Premiului Nobel pentru Pace, 15 jurnaliști de la Radio Europa Liberă, primarul Gheorghe Ciuhandru al Timișoarei și pe istoricul Randolph Braham să returneze onorurile primite în semn de protest.