Cum să îţi faci dezinfectant natural acasă. Inventatorul Corneliu Birtok Băneasă ar fi găsit o nouă soluție

Corneliu Birtok Băneasă susține că a găsit o soluție naturală pentru dezfinfectarea mâinilor. Inventatorul a combinat într-un singur produs mai multe uleiuri de plante și produse ale stupului.

Propunerea lui Corneliu Birtok Băneasă

Conform Agerpres, produsul a fost deja testat pe membrii familiei inventatorului.

„Natura ne oferă soluţii, trebuie doar să le căutăm. De aceea, am ales să folosesc uleiurile de bază, produsele apicole şi uleiurile antiseptice, cum ar fi uleiul de lavandă, cel de cuişoare şi salvia, în dezvoltarea unei invenţii, denumită SeptoBirCor, care este, de fapt, un dezinfectant pentru mâini.

Pe lângă protecţia pe care ne-o oferă mâinilor, produsul asigură şi o anumită hidratare în sensul că mâinile nu se vor mai usca şi efectul dezinfectantului rămâne mai mult timp pe tegumente. Practic, suntem protejaţi o perioadă mai lungă de timp”, a declarat inventatorul pentru sursa citată.

Băneasă crede că folosirea în exces a spirtului și a clorului poate dăuna organismului: „Observăm că pielea se usucă şi apoi crapă”.

Bărbatul susține că ideea dezvoltării unui dezinfectant i-a venit în momentul în care a auzit de apariția coronavirusului în China. „Este un produs dezvoltat (…) atunci când am auzit de acest coronavirus, apărut în China. Prima dată l-am testat împreună cu membrii familiei mele, iar rezultatele sunt foarte bune. Are un miros plăcut care se şi poate personaliza, în funcţie de preferinţele utilizatorului”, a explicat inventatorul.

Produsul conține uleiuri de bază, antiseptice și produse apicole.Corneliu Birtok Băneasă a câștigat mai multe medalii de aur la saloanele internaționale de inventică.

Omenirea încearcă în aceste zile să găsească soluții rapide în războiul cu coronavirus. Marile companii farmaceutice lucrează zi și noapte la descoperirea unui vaccin, în timp ce produsele de protecție și dezinfectanții sunt produși la scară largă de în toată lumea.

Mai mult, francezii au testat un anumit medicament pentru malarie care ar fi ajutat într-o oarecare măsură la anumite persoane infectate cu COVID-19, însă inamicul invizibil e departe de a fi învins.

  • 227,764 de cazuri de coronavirus au fost înregistrate în acest moment în lume