Potrivit datelor publicate miercuri, 28 noiembrie, de Institutul Național de Statistică(INS), cresc prețurile până la finalul anului. Pe lângă această majorare a prețurilor, și numărul angajaților în construcții, până în luna ianuarie, are parte de o scădere a activității. Conform news.ro, soldul conjuctural indică percepția managerilor asupra dinamicii unui fenomen, ce nu trebuie asemănat cu timpul creșterii ori al scăderii unui indicator statistic. De altfel, acesta este produs ca diferență între procentajul managerilo,r care au ales varianta pozitivă a fenomenului, și al celor care au indicat varianta negativă.
Revenind la situația salariaților din construcții, managerii prevestesc o scădere a lor-sold conjugal-16%- , iar costurile lucrărilor de construcții cresc moderat-sold conjugal+10-. Printre datele publicate de INS, confom cărora se anunță majorarea prețurilor unor activități, se află și unele produse cum ar fi cele farmaceutice de bază. ”Pentru activitatea de fabricare a produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice se va înregistra tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%), în timp ce pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se va înregistra scădere accentuată (sold conjunctural -69%)”, se arată în documentul trimis de INS.
De altfel, pentru următoarele trei luni, se înregistrează o tendință de o oarecare stabilitate a activității economice. Totodată, și în sectorul de servicii se estimează o ușoară stabilitate a activității economice. ”În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural 0%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +5%)”, se mai arată în comunicat.