Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă până în dimineața zilei de joi, 5 martie, la ora 06:00, perioadă în care sunt anunțate fenomene extreme de medie și lungă durată. Concret, potrivit specialiștilor, în intervalul menționat sunt semnalate precipitații abundente, însoțite de frecvente descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Începând de marţi, ora 18:00 până joi la ora 06:00 a dimineții, în regiunile vestice şi sud-vestice, iar mai apoi în cele centrale, va ploua temporar, motiv pentru care cantitățile de precipitații vor depăși prin acumulare 15-20 litri/metru pătrat, pe arii restrânse urmând să atingă pragul de 30-35 litri/metru pătrat, îndeosebi în zonele deluroase şi montane.
Totodată, meteorologii anunță că ploile vor avea caracter de aversă şi vor fi însoțite de descărcări electrice. În zonele montane, precipitațiile abundente vor favoriza topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari acestea vor fi mixte.
„În intervalul menționat, la început în regiunile vestice și sud-vestice, apoi și în cele centrale, temporar va ploua și, îndeosebi prin acumulare în zonele deluroase și montane, cantitățile de apă vor depăși local 15…20 l/mp și pe arii restrânse 30…35 l/mp. Ploile vor avea și caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice.
La munte vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, iar la altitudini mari precipitațiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze ce vor depăși 50…70 km/h, iar pe creste 80…90 km/h”, se arată în informarea transmisă marți de Administrația Națională de Meteorologie.
Totodată, ANM a emis o prognoză specială pentru Capitală, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Chiar dacă până joi dimineața vom avea parte de temperaturi de până la 20 de grade Celsius, specifice mai degrabă lunii mai, în această perioadă sunt așteptate și ploi, slabe cantitativ.
Concret, de marţi la ora 18.00 până miercuri dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat, în vreme ce mercurul din termometre va indica valori neobișnuit de mari, cuprinse între 6 și 8 grade. Temperatura minimă va fi de 6…8 grade, mult mai ridicată decât normalul perioadei.
Începând de miercuri dimineață de la ora 8.00 și până joi la aceeaşi oră, vremea va fi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, astfel că temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 7 grade.
Totodată, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate pe timpul serii și al nopții, când trecător va ploua slab. De asemenea, vântul va sufla în general moderat ziua, cu viteze de 35…45 km/h şi slab pe parcursul nopţii.