În a doua zi de Crăciun, s-au petrecut incidente șocante în Iași. Miercuri, un bărbat a fost ucis, după ce a fost snopit în bătaie într-o benzinărie. De asemenea, un alt bărbat a fost găsit mort în casă, iar, potrivit anchetatorilor, acesta a fost bătut până când și-a dat ultima suflare.
Miercuri dimineață, în jurul orei 4:30, doi șoferi au început să se certe și apoi s-au luat la bătaie. Scandalul monstru care a izbucnit într-o benzinărie a avut un final tragic. Unul dintre cei doi bărbați a căzut inconștient din cauza loviturilor puternice. După ce trecătorii l-au văzut întins pe asfalt, au sunat la 112.
Cu toate eforturile medicilor de a-l resuscita, bărbatul nu a mai putut fi readus la viață din cauza rănilor grave. Pentru această faptă, polițiștii au deschis dosar penal pentru omor. Totodată, un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din localitatea Belcești, a fost găsit fără suflare în casă, în noaptea de mmarți spre miercuri.
Conform coordonatorului SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, bărbatul s-a stins din cauza agresiunii fizice, dar și a consumului de alcool. ”Bărbatul a murit în urma agresiunii fizice şi a consumului de alcool. Echipajul medical ajuns la faţa locului a întocmit constatare de deces”, a declarat coordonatorul SMURD Iași.
Și în Arad s-a repetat această poveste, însă cu alte personaje. În Ajunul Crăciunul, un bărbat a fost ucis, din cauza unei femei, de partenerul său de pahar. Bărbatul ar fi vrut să facă amor cu amisa sa, cei doi s-au certat, iar totul s-a sfârșit tragic. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a lovit cu pumnii și picioarele până când victima sa a căzut la pământ. În acel moment, a pus mâna pe un cuțit și l-a înfipt în trupul omului care abia mai putea să respire.