Guvernul Orban a dat o adevărată lovitură contribuabililor în seara de Revelion! Astfel, Ministerul Finanţelor a majorat accizele la carburanţi, după ce cu o zi înainte președintele Klaus Iohannis promulgase legea prin care se elimină supraacciza la carburant.
Mai mult de atât, majorarea accizei nu a fost anunțată public de guvernanți. Concret, pe 31 decembrie, la ora 19.00, s-a constatat că ieftinirea de 45 de bani/l cu tot cu TVA efectuată de Parlament este prea mare, dar şi că nivelul minim al accizelor din UE este prea mic.
Așa că au majorat accizele cu 9,11% faţă de nivelul publicat cu o zi înainte în Monitorul Oficial, cu 117 lei/1.000 l la benzină şi cu 107 lei/1.000 l la motorină.
Dacă respectă legea publicată în Monitorul Oficial şi decid să transfere integral efectul eliminării supraaccizei în preţul la pompă, companiile ar trebui să opereze ieftiniri de 45 de bani/l (acciza + TVA aferentă).
Dacă respectă noua listă cu accize publicată de minister, companiile ar trebui să reducă preţurile cu 31 de bani la benzină şi cu 32 de bani/l în cazul motorinei.
Explicația, deocamdată neoficială, a Ministerului Finanțelor, scriu cei de la profit.ro, este aceea că a actualizat nivelul accizelor stabilit de Parlament pentru 2020 cu rata inflației din ultimii 3 ani, din 2017 încoace.
Liberalii susține astfel că respectă spiritul legii promovate, luând în calcul evoluția cursului de schimb. Numai că inițiativa legislativă a fost depusă în Parlament în 2019, cu termen de aplicare 2020, și nu în 2017, ceea ce anulează orice justificare a MFP de a se întoarce 3 ani în timp.
Nici măcar motivarea că Ministerul de Finanțe a majorat accizele la nivelul minim din UE nu poate sta în picioare.
În primul rând, o lege nu poate fi modificată de un document postat pe site-ul MFP. În al doilea rând, Uniunea Europeană impune, prin Directiva 96 din 2003, un nivel minim al accizelor de 330 euro/mia de litri la motorină, respectiv 359 euro/1000 litri la benzină, nivel calculat la cursul publicat în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent.