Categorie:

Gripa a mai făcut o victimă. O femeie din Galați a decedat, iar bilanțul din acest sezon a ajuns la 16 persoane decedate

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a transmis, miercuri, că gripa a făcut o nouă victimă, astfel că bilanțul deceselor cauzate de virusul gripal a ajuns la 16.

Gripa a dus la un alt deces

Potrivit comunicatului Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, cea de-a 16 victimă a virusului gripal este o femeie de 82 de ani, din Galați.

Femeia suferea de condiții medicale preexistente, spun specialiștii și nu fusese vaccinată antigripal.

În cazul gălățencei a fost confirmat virusul gripal tip A, subtip (H1)pdm09, se mai arată în informațiile transmise de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Astfel, gripa a făcut în acest sezon 16 victime, în timp ce, în sezonul de anul trecut, 69 de români și-au pierdut viața din cauza virusului gripal, din care 52 tip A, subtip (H1)pdm09, 8 subtip H3 și 9 A nesubtipat.

Măsuri de protecție împotriva virusului gripal

Conform datelor publicate de INSP, până la data de 26 ianuarie 2020 au fost vaccinate antigripal 1.475.494 de persoane din grupele de risc cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății.

Întrucât ne aflăm în plin sezon de gripă, Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis o serie de recomandări populației. Astfel, persoanele fără simptome respiratorii ar trebui să să evite aglomerațiile și să evite frecventarea spațiilor închise aglomerate (supermarketuri, mall-uri).

Cei care nu au simptome sunt sfătuiți să mențină o distanță de cel puțin 1 metru față de orice persoană cu simptome respiratorii (tuse, strănut) și să-și spele frecvent mâinile, folosind apă și săpun atunci când mâinile sunt vizibil murdare, sau antiseptic pe bază de alcool dacă mâinile nu sunt vizibil murdare.

Totodată, populația sănătoasă este sfătuită să să se abțină, pe cât posibil, de la atingerea gurii, nasului și ochilor și să respecte regulile privind modul de purtare, îndepărtare și eliminare a măștilor asociate cu o igienă corectă a mâinilor după îndepărtare.

În cazul persoanelor ce prezintă simptome respiratorii, acestea trebuie să poarte o mască dacă prezintă febră, tuse și respirație dificilă și să solicite consult medical la medicul de familie, cât mai curând posibil.