Gigi Becali, recunoscut pentru activitatea sa în sfera fotbalului, dar și pentru ajutorul pe care îl oferă oamenilor în nevoie, nu a fost din prima unul dintre cei mai bogați oameni din România. Se pare că acesta, înainte de Revoluție, a avut o slujbă care nu are nicio legătură cu ce face în prezent afaceristul. Gigi Becali, născut pe data de 25 iunie, în satul Zagna, Brăila, făcând parte dintr-o familie de origine aromână, a fost surghiunit în Bărăgan, din cauza celor ce se întâmplau în perioada comunistă în România. Și, cu toate că țara se afla într-un moment gri, unii au reușit să răzbească, iar un om care face parte din această categorie a fost tatăl afaceristului.
Acesta a făcut o avere din oierit, meserie cu care este identificat și astăzi Gigi Becali. Mai târziu, după ce acesta a absolvit Liceul Iuliu Maniu din Capitală, a început să lucreze ca lăcătuș-mecanic în cadrul ICCE; de altfel, o meserie pe care o împărțea cu majoritatea cetățenilor români la acea vreme. Ulterior, Gigi Becali a urcat treptat înspre mai bine. Cu ajutorul unei moșteniri, dar și unui împrumut din partea lui Hagi, după anul 1989, latifundiarul importa blugi, țigări și săpun cu ajutorul unor TIR-uri din Turcia.
Mai târziu, acesta a început să investească în imobiliare, mare parte cumulând acum puțin din averea sa din prezent. În anul 2008, Gigi Becali s-a încadrat în ”Top 500 Forbes”, averea sa fiind estimată la aproximativ 725 milioane de euro. În anul 2004, a venit la conducerea Partidului Noua Generație, iar în 2007 a avut onoarea de a se vorbi despre el și construirea averii sale, pe BBC. În 2009, a fost ales în Parlamentul European, împreună cu Corneliu Vadim Tudor. Până în anul 2010, din acel moment, a fost prezent la 10 din 37 de ședințe în plen, fiind reprezentat al României.