Gigi Becali, cercetat penal! Este acuzat de ultraj, după ce a amenințat un director de închisoare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a anunțat faptul că audierile din dosarul în care Gigi Becali este acuzat de ultraj au început. Fapta în cauză a fost prevăzută și sancționată de articolul 257 din Noul cod penal. Administrația Penitenciarelor a dezinformat opinia publică, potrivit FSANP.

„ANP a efectuat verificări și a și informat opinia publică referitor la faptul că ‹au fost fructificate, au fost valorificate informaţiile obţinute în urma verificărilor realizate în această speţă, la instituţiile abilitate, inclusiv la parchetul competent.”

Noi probleme penale pentru Gigi Becali! Afaceristul, cercetat penal

Audierile în dosarul în care Gigi Becali este acuzat de ultraj au început! Omul de afaceri ar putea ajunge iarăși după gratii din cauza amenințărilor adresate directorului Penitenciarului Jilava. Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a anunțat, în cadrul unui comunicat, că audierile au început de pe data de 26 februarie 2019. „La acea dată, într-o emisiune televizată, fostul deținut Gheorghe Becali a recunoscut că a transmis o serie de mesaje de amenințare directorului Penitenciarului Jilava pe motiv că nu ar fi aprobat o nouă învoire pentru vărul său, Victor Becali. Această faptă îmbracă elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj și, având în vedere că cel în cauză a mai fost condamnat pentru infracțiuni care implică amenințări duse până la capăt, am cerut intervenția autorităților”, a transmis FSANP.

Gigi Becali, din nou în spatele gratiilor?! Omul de afaceri este cercetat penal pentru ultraj

De asemenea, se anunță și faptul că este posibil ca ANP să nu fi transmis sesizarea către Parchet, așa cum a comunicat oficial instituția, afirmă FSANP, care a formulat un denunț în această direcție. „Constatăm, așadar, că ANP a dezinformat opinia publică și continuă să acopere neregulile în legătură cu detenția și, după liberare, amenințările lui Gigi Becali, așa cum a făcut-o și în situația fostului și actualului deținut Cristian Borcea, recentul beneficiar a 10 permisii într-un singur an, campion din pix la muncă, învățătură, învoiri și câștiguri pentru liberarea condiționată. Desigur, am luat act de faptul că directorul ultragiat nu susține entuziast sesizarea noastră, deși a confirmat primirea mesajelor de amenințare pe care le-a și redirecționat parțial, la acea dată, la solicitarea directorului general.”