Gheorghe Ştefan a fost judecat luni, 22 iulie, de Tribunalul București în dosarul ”Fabrica de Timbre”. Fostul primar al municipiului Piatra Neamț a fost condamnat de magistrați la 3 ani și 9 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență.
Gheorghe Ștefan a fost găsit vinovat în dosarul ”Fabrica de Timbre”. Fostul primar din Piatra Neamț a fost condamnat la 3 ani și 9 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. Magistrații Tribunalului București au luat această decizie luni, 22 iulie. De asemenea, judecătorii au dispus eliberarea condiționată a fostului primar. Decizia condamnării la închisoare în cazul fostului primar nu este una definitivă și poate fi contestată în instanță.
Fostul primar al municipiului Piatra Neamț a restituit suma de 226.967 euro pe care a primit-o pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. În plus, magistrații au dispus ridicarea sechestrului pe bunurile lui Gheorghe Ștefan și au repins acțiunea civilă formulată de partea civilă CN Poşta Română SA. „Ia act că persoana cumpărătoare de influenţă se găseşte în situaţia prevăzută de art. 292 alin. 2 C.pen. (făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta)”, arată decizia instanţei.
Dosarul ”Fabrica de Timbre” a fost trimis în instanță de DNA în luna martie a anului 2017. Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Ștefan i-a pretins o sumă de bani lui Marian Constantinof pentru a-și folosi influența pe lângă reprezentanții CNRP astfel încât sucursala ”Fabrica de Timbre” a Poștei Române să le asigure unor societăți comerciale de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie.
„Sumele de bani pe care le pretindea Gheorghe Ştefan urmau să provină tocmai din încasările obţinute din executarea primelor contracte. Deoarece banii i s-ar fi dat lui Gheorghe Ştefan, cheltuielile de aprovizionare cu hârtie ar fi trebuit să fie acoperite din profitul generat de următoarele contracte încheiate”, susţin procurorii.
Gheorghe Ştefan zis și ”Pinalti” a fost condamnat în mai multe dosare penale și a primit șase ani de închisoare în dosarul Microsoft, precum și trei ani în dosarul privind finanţarea PDL. Fostul primar din Piatra Neamț a fost eliberat condiţionat în noiembrie 2018.