Nicuşor Stanciu este unul dintre cei mai importanţi jucători din lotul Stelei. Tînărul mijlocaş a reuşit să devină golgheterul campioanei României şi a atras atenţia mai multor echipe din Europa, dar asta nu e tot. Succesul de plan fotbalistic şi salariul mare pe care îl încasează Stanciu au făcut ca femeile din showbiz să îi dea tîrcoale.
A pus ochii pe „perla” lui Gigi
Deşi este logodit de mai bine de 3 ani cu Andreea, Nicuşor Stanciu reuşeşte să atragă atenţia asistentelor TV. Fosta iubită a stelistului Mihai Costea, Daniel Crudu, nu a ezitat să-şi arate simpatia pentru micuţul mijlocaş din lotul Stelei.
Deşi trecutul ei nu este unul tocmai „roz”, iar relaţia pe care a avut-o cu fostul stelist Mihai Costea i-au adus multe probleme, Daniela Crudu a pus ochii pe un alt fotbalist de la Steaua. Întrebată dacă şi-ar dori o relaţie cu Nicuşor Stanciu, asistenta TV a recunoscut că nu ar spune „nu”. „Eu şi Nicuşor Stanciu? De ce nu!”
Becali a fost împotriva relaţiei dintre Cruduţa şi Mihai Costea
Declaraţiile făcute de Daniela Crudu în legătură cu Nicuşor Stanciu ar putea să-l deranjeze şi pe finanţatorul Stelei, Gigi Becali. Este cunoscut faptul că latifundiarul din Pipera nu este de acord ca fotbaliştii săi să aibă legătură cu fetele ce se afişează pe la TV. Becali a fost împotriva relaţiei pe care Daniela Crudu a avut-o cu Mihai Costea şi nu a ezitat să declare asta. „Această femeie (n.r. Daniela Crudu) e periculoasă rău de tot! Îl va distruge şi nu va mai juca fotbal. El a stat după Cruduţa pînă dimineaţă, cînd a venit ea trotilată. Normal că nu-l mai ţin genunchii după o noapte cu ea. Te duci la ea şi stai o oră şi pleci, nu stai toată noaptea. Eu i-am zis lui Mihai că are voie de două ori pe săptămînă”, spunea Becali despre relaţia dintre Cruduţa şi Mihai Costea.