Frans Timmermans i-a trimis o scrisoare Vioricăi Dăncilă, joi, 24 ianuarie. Prim-vicepreședintele Comisiei Europene își exprimă îngrijorarea cu privire la posibila Ordonanță de Urgență (OUG) care se referă la anularea pedepselor pentru cei condamnați de complete de 5 judecători ai ICCJ.
„Comisia Europeană urmărește atent discuțiile din România privind o posibilă ordonanță de urgență referitoare la introducerea recursului în anulare pentru infracțiuni, ca urmare a celor două decizii ale Curții Constituționale. Comisia a luat notă deja de prima decizie, cea din 8 noiembrie, aceea referitoare la completele de 5 judecători, în ultimul raport MCV”, transmite un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Prim-vicepreședintele Comisiei Europene își exprimă îngrijorările și îi cere premierului României clarificarea anumitor aspecte. „ Frans Timmermans și-a exprimat îngrijorările și a cerut clarificări referitoare la anumite aspecte, într-o scrisoare trimisă premierului Viorica Dăncilă pe 24 ianuarie. Totodată, doresc să vă reamintesc că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a fost extrem de clar în ceea ce privește posibilitatea unei amnistii, în cadrul celei mai recente vizite la București. Așa cum Comisia a precizat în mod repetat, este esențial ca România să revină pe traseul corect în ceea ce privește lupta împotriv corupției, pentru a asigura independența justiției și să evite să mai facă pași înapoi”, a declarat pentru Știrile ProTV un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Viorica Dăncilă declara la Antena 3 că această ordonanță de urgență este absolut necesară. OUG se referă la contestarea în anularea sentințelor definitive date de completurile de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în perioada 2014 – 2018.
„Încheiem o săptămână în care Guvernul României s-a prezentat la Bruxelles cu demnitate şi profesionalism. Trebuie să remarc, însă, cu mâhnire, două aspecte. Ne confruntăm cu o campanie de dezinformare împotriva ţării noastre alimentată de oameni politici români, mergând până la cel mai înalt nivel. Acest lucru este inacceptabil. Ca prim-ministru, am considerat că am obligaţia să spun adevărul despre ţară în faţa oficialilor europeni. Am dat asigurări în toate întâlnirile pe care le-am avut că Guvernul va acţiona pentru respectarea valorilor şi principiilor care constituie fundamentul construcţiei europene.
Respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, apărarea statului de drept şi asigurarea independenţei Justiţiei sunt în centrul preocupărilor noastre. Însă, în egală măsură, am transmis cu fermitate că cetăţenii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca orice cetăţean european. Curtea Constituţională a constatat că au fost folosite practici în afara cadrului legal care au viciat actul de Justiţie, iar această situaţie îndreptată”, a afirmat Dăncilă, în deschiderea şedinţei de Guvern. Aşa cum spunea şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, drepturile cetăţenilor nu sunt negociabile, iar în această materie nu sunt acceptate compromisuri”.