Florin Salam a fost filmat după incidentul de la Milano. Manelistul apare într-un video pe contul lui Mircea Nebunu, un cuoscut interlop din cartierul Berceni. Luna trecută, iubitul manelist își șoca fanii cu un cumplit anunț! A transmis tuturor celor care îl iubesc că nu va mai cânta, iar motivul a fost unul cutremurăor pentru fanii artistului. Florin Salam a luat-o pe „coajă” în timpul unui spectacol, în Italia. Cântărețul a fost onorat să cânte într-un local din Milano, dar a sfârșit bătut și răpit.
„Cel care l-a lovit, din ceea ce am înţeles eu, s-a oferit să îi plătească lui Florin Salam despăgubiri cât se poate de serioase, pentru ca scandalul să se stingă. Va scoate din buzunar 50.000 de euro, preferă să plătească decât să fie judecat de cei care, oricum, acum îl caută să se răzbune. Ştie că e singura variantă pentru a calma spiritele, se bazează pe ideea că Florin Saam va accepta banii şi că va interveni pentru a fi lăsat el, familia lui, şi amicii pe care îi are, în pace”, declara o sursă din anturajul lui Florin Salam pentru a specifica ce despăgubiri i se atribuie în urma loviturii primite.
Florin Salam a revenit pe scenă! Ce-i drept, manelistul merge acum la „sigur” și „suflă și-n iaurt”. Salam a cântat la o nuntă din Berceni, la care a participat și unul din frații lui Mircea Nebunu, protectorul său. Clanul Sportivilor din cartierul Berceni îl protejează pe Florin Salam, iar acesta nu se teme să meargă să îi incânte la nunți și alte evenimente.
„Regele Manelelor” a cântat manea după manea, iar invitații s-au simțit extraordinar! Dedicațiile au curs „blană”, iar la un moment dat, un bărbat care i-a dat „cașcaval” mult lui Florin…. a făcut un gest incredibil! Cei doi s-au sărutat pasional în văzul tuturor.
„Mi-au spus nişte băieţi că era maşina trasă în faţă şi l-au suit şi noi nu mai ştim nimic de el. Sunt în siguranţă acum, dar asta a fost ultima cântare din viaţa mea. Nu mai cânt niciodată. Nu se merită. Eu trebuie să ajung la familia mea în viaţă. De astăzi nu mai cânt”, declara Florin Salam după incidentul din Italia, potrivit Libertatea,