Ayan, fiul Mihaelei Rădulescu, va studia la cea mai bună, dar și costisitoare facultate din Statele Unite ale Americii. După o vacanță în America pe timpul verii, acesta și-a mărit orizontul și s-a gândit împreună cu mama sa la facultațăle la care ar putea aplica.
Băiatul nu este încă la vârsta pentru a deveni boboc la studiile superioare, însă se pregătește din timp pentru asta. În prezent, Ayan este elev la o școală din Monte Carlo. Băiatul a mărturisit unor prieteni pe un site de socializare care este facultatea care îl va găzdui în cei mai frumoși ani ai vieții.
Ayan, fiul fostei prezentatoare de televiziune, Mihaela Rădulescu, și-a ales încă de pe acum facultatea unde vrea să-și pună bazele viitorului său.
Într-o vizită în Statele Unite ale Americii s-a decis la ce facultate va aplica. Acesta și-a pus pe un site de socializare o poză în fața unei facultăți renumite din America, ținând un dosar.
La descrierea acesteia a scris:„In cautarea unei universitati. Stanford, Harvard, Yale”, facultăți cu un renume greu de întrecut de-a lungul anilor în lume. Un prieten curios din mediul online l-a întrebat dacă s-a decis, iar acesta i-a răspuns că a ales Stanford. „Si care este castigatoarea? Evident, Stanford”, a fost conversația de pe un site de socializare dintre cei doi.
Cerințele fiului fostei prezentatoare au fost pe măsură, astfel acesta s-a dus cu gândul la facultățile cele mai de top din lume: Stanford, Harvard, Yale. Nu mici sunt costurile pe care trebuie să le plătească an de an Mihaela Rădulescu pentru educația lui Ayan. Momentan, băiatul este elev la Monte Carlo, iar pentru studiile superioare a ales deja facultatea Yale, din Statele Unite ale Americii.
Un an de studiu la Harvard costă aproape 55.000 de dolari per total: 36.000 de dolari cursurile, al cheltuielile pentru chirie(8.000 de dolari), asigurarea sănătății(3.000 de dolari). Dacă va alege peste ani același lucru ca și acum, adică Stanford, Mihaela Rădulescu va fi nevoită să pătească aproximativ 40.000 de dolari pentru un singur an de studiu, urmând ca masterul să fie de 150.000 de dolari.