Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a anunțat că a cerut oficial președintelui Klaus Iohannis și Consiliului Suprem de Apărare a Țării să analizeze problema poluării din București. informează News.ro. Firea susține că autoritățile de mediu au acționat neprofesionist astfel că la trei zile după ce nivelul poluării a depășit de până la 10 ori cotele admise încă nu se știe cine sunt vinovații. Printre posibilii poluatori, primarul a indicat două CET-uri, Grozăvești și Progresul.
”Am transmis deja o adresă către preşedintele României şi către CSAT în care am descris şi în termeni tehnici şi administrativi ceea ce s-a întâmplat în Bucureşti în 1 şi 2 martie, în seara de duminică spre luni, şi am transmis rugămintea, solicitarea, de a se analiza situaţia gravă din municipiul Bucureşti în cadrul unei şedinţe a CSAT. Repet, populaţia trebuie să fie protejată şi nu ajută la nimic dacă responsabilii şi decidenţii de la Guvern aruncă responsabilitatea dintr-o parte în cealaltă”, a declarat Gabriela Firea într-o conferință de presă.
Primarul Capitalei a trimis o adresă și către Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, în care cere ca nivelul poluării să fie analizat și în Comisia de mediu sau chiar într-o comisie specială de anchetă.
Ea a acuzat lipsa de eficiență a instituțiilor guvernamentale care ar trebui să se ocupe de protecția mediului și de combaterea poluării.
”Nu poate să existe un poluator care ori este ţinut la secret, ori să nu-l identificăm, ambele variante fiind la fel de grave. De asemenea, având în vedere că atât dl ministru a spus că a aflat de pe Facebook, cât şi noi la Primărie, la Direcţia de Mediu am fost informaţi foarte târziu de către Agenţia de Mediu, o instituţie în subordinea Ministerului Mediului, în legătură cu acest accident ecologic, consider că nu mai sunt suficiente cele şase staţii de monitorizarea calităţii aerului din municipiul Bucureşti pe care le are Agenţia de Mediu şi am solicitat un punct de vedere Curţii de Conturi dacă putem şi noi să facem o astfel de cheltuială, şi anume achiziţia în regim de urgenţă a unor staţii de monitorizarea calităţii aerului, tocmai pentru a avea informații în timp real şi a le comunica populaţiei”, a spus Firea.
Ea s-a declarat nemulțumită de răspunsul oferit de autorități afirmând că motivele invocate nu pot explica nivelul mare al poluării.
”Nu acceptăm răspunsul neprofesionist, incorect, că a fost un cumul de factori, cel mai important fiind acela că de Lăsata Secului, tradiţional, se dă foc unor cauciucuri (…) acestea nu puteau să creeze o poluare atât de mare”, a argumentat primarul.
Potrivit lui Firea, singura explicație ar fi activitatea poluatorilor industriali, ea menționând două CET-uri, Grozăvești și Progresul, despre care a spus că sunt vechi și au un grad mare de poluare. Potrivit ipotezei primarului general, cele două CET-uri fie au ars mai multă păcură decât aveau capacitatea, fie aveau filtrele necurățate.
Nivelul de PM2,5 și PM10 din aer au avut valori de 8-10 ori mai mari decât nivelul maxim admis în cursul nopții duminică spre luni, în Capitală. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a a indicat drept cauze incendiul de la Gara de Nord și un incendiu de vegetație de amploare din Ilfov, dar nu a exclus și o contribuție importantă a unor ”activități industriale” pe timpul nopții, care au generat emisii mari. În condițiile în care vântul a avut o viteză foarte mică, particulele poluante au rămas în aerul respirat de bucureșteni.
Costel Alexe a confirmat depășirea semnalată de senzorii ONG-ului aerlive.ro. ”Creșterile au început de la ora 21 , cu un vârf spre 3-4 dimineață și scăzând către primele ore ale zilei, azi având valori de intrare în normalitate, dar încă cu depășiri de PM10”, a declarat ministrul Mediului, într- conferință de presă.
Episodul de poluare accentuată ar fi fost avut cauze multiple. ”În primul rând, arderile necontrolate din București și județul Ilfov. Au fost sesizări la 112 și am avut discuții cu cei ISU care ne-au spus de un incendiu la 12 noaptea la Gara de Nord, arderi de vegetație, cauciucuri și alte gunoaie. Au fost și viteze reduse ale vântului, sub 7 km/h. Din acest motiv am avut aceste valori ridicate”, a spus Alexe, precizând că un incendiu de vegetație de la Crevedia s-a întins pe 5.000m².