Ies la iveală noi detalii surprinzătoare din viața soților Nicolae și Elena Ceaușescu, la aproape 30 de ani de la căderea regimului comunist. Zoia, cel de-al doilea copil al dictatorilor care au condus țara noastră în timpul „Epocii de Aur” nu a corespuns niciodată profilului imaginat de părinții săi și, potrivit celor mai recente mărturii ale apropiaților, firea sa rebelă a făcut aproape imposibilă adaptarea la strictețea impusă de aceștia.
Chiar dacă fostul secretar general al Partidului Comunist Român și soția sa își doreau o fiică-model, iată că Zoia avea cu totul și cu totul alte planuri. Tânăra sfida cu seninătate regulile casei și, mai mult decât atât, a fost surprinsă fumând în nenumărate rânduri, viciu care și-a pus amprenta asupra sa odată cu desființarea institutului de matematică la care lucra, după cum dezvăluie unul dintre profesorii care au cunoscut-o îndeaproape pe fiica soților Ceaușescu.
„Din câte știu eu, pachețele sale cu țigări erau sigilate. Erau țigarete din import. „Zoia a fost o persoană care a suferit o viață întreagă prin prismă poziției părinților săi și a relațiilor deficitare cu o parte dintre membrii familiei. O persoană care și-a dorit foarte mult să reușească în acest domeniu (matematică). Și prin prisma acestor divergente, contradicții, cu unii membrii ai familiei, nu a reușit”, a declarat prof. Radu Gologan, membru al Institutului de matematică al Academiei Romane.
Numele fetei soților Ceaușescu, născută pe data de 1 martie 1949, a fost inspirat de cel al eroinei sovietice Zoiei Kosmodemyanskaya, amănunt cunoscut doar de apropiații cuplului de dictatori care au condus țara noastră în perioada comunistă. Deși era boemă din fire, tânăra Zoie a cedat presiunilor din familie și a urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii București, pe care le-a absolvit apoi cu 9.71, promovând examenul final cu 10.
Avea să plece prea devreme dintre noi, la doar 58 de ani. Se întâmpla în 2006, pe când era internată la spitalul Elias din Capitală, iar surse medicale susțin că fiica Ceaușeștilor ar fi suferit de o boală nemiloasă, cancer la plămâni.