Femeia care a furat măşti, mănuşi şi dezinfectanţi din Spitalul Judeţean Piteşti a fost reţinută de Poliție! Culmea, aceasta este chiar angajată a unității medicale. După câteva ore de audieri, procurorii au acuzat-o de delapidare.
De altfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş au efectuat nu mai puțin de patru percheziţii în municipiul Piteşti, la o unitate spitalicească şi la domiciliile a două persoane fizice.
„Din cercetări a reieşit faptul că, o persoană, în calitate de angajat al unei unităţi spitaliceşti, ar fi sustras din gestiune echipamente specifice de protecţie.
Aceasta le-ar fi remis apoi către diverse persoane fizice”, au precizat cei de la IPJ Argeş.
Vorbim despre o angajată a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti. Funcția acesteia nu a fost însă prezentată.
Polițiștii nu a ezitat și au ridicat mai multe materiale specifice de protecţie (măşti, mănuşi, soluţii dezinfectante) de la domiciliile celor două persoane.
Mai mult de atât, trei persoane au fost audiate la sediul poliţiei, iar angajata în cauză şi-a petrecut noaptea în arest.
Oamenii legii spun că persoana a fost reţinută, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore.
De altfel, în următoarele ore, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.