Anamaria Prodan și cei apropiați ei revin pe micile ecrane, în al doilea reality-show, care va pune în lumina reflectoarelor cele mai interesante amănunte din viața familiei Reghecampf. Emisiunea care va avea prima ediție duminică, 9 februarie, pe Antena Stars, este filmată în toate locurile unde impresara și cei dragi ei își vor petrece timpul 24 de ore din 24.
Lansarea oficială a show-ului a avut loc într-un restaurant de lux din Capitală, iar Anamaria a purtat o ținută total neobișnuită pentru stilul ei vestimentar. Îmbrăcată într-un costum alb, masculin, pălărie şi pantofi de aceeaşi culoare, cu o cămașă neagră, soția fostului antrenor de la Steaua a fost atracția evenimentului de la care nu au lipsit nici personaje celebre, printre care și omul de afaceri Ciro Castellano.
Întrebată de jurnaliști cum se simte familia sa înconjurată de atâtea camere de luat vederi, Anamaria Prodan a avut un moment de sinceritate. „Copiii și Laurențiu au fost foarte fericiți când au auzit, pentru că ei cumva cred că se așteptau să revină acest proiect, unul de suflet pentru mine.
Am așteptat atât pentru că noi am tot plecat în Arabia Saudită, acolo unde antrenează soțul meu, și nu s-a putut. Dar acum este momentul potrivit pentru marea revenire. O să vedeți exact cum arată viața noastră reală, nu este planificat sau regizat nimic.
Să nu vă așteptați la conflicte, pentru că noi nu suntem genul de cuplu care să se certe, deși eu sunt o fire mai agitată și mă aprind imediat, dar el mă lasă să mă descarc și cu asta am încheiat. Sunt genul de persoană care mereu cade în picioare, oricât de grea ar fi situația, și pot convinge omul să facă orice (râde).
Pentru că nu a putut să fie prezent la marele eveniment de lansare, Laurențiu Reghecampf i-a trimis un cadou scump soției sale prin jurnalistul Horia Ivanovici, care a ținut să precizeze că soțul ei îi transmite toată dragostea din lume și, în același timp, regretă că nu poate să fie alături de ea în acest moment atât de important.
Este vorba despre un inel de la firma Cartier în valoare de 20.000 de lire sterline. Reacția impresarei a fost surprinsă de reporterii FANATIK . În imagine se poate observa că nu se aștepta la acest gest, deși soțul ei obișnuiește să facă astfel de cadouri.
În primul episod, care va începe la 19:45 pe Antena Stars, fanii vor vedea pentru prima dată imagini din casa celebrului cuplu, cumpărată recent în Dubai, orașul unde Reghe antrenează, și alte momente emoționante, cum ar fi împodobirea bradului de Crăciun, dar și cum se pregătește Reghe pentru antrenamente. Totodată, fanii vor avea ocazia să îl cunoască pe motanul Enzo, cel mai nou membru al familiei.