Eugen Teodorovici dă de pământ cu Fiscul! După ce fostul șef Ionuț Mișa a fost demis, ministrul de finanțe se ia acum de ANAF, după ce a început impozitarea nunţilor. „Este o imbecilitate”, a spus Eugen Teodorovici despre acțiunea instituției conduse acum de Mihaela Triculescu.
Fiscul a început de ceva vremea impozitarea nunților. Astfel, ANAF le trimite tinerilor căsătoriți formulare în care le cere să declare raporturile economice cu fotografi, formații și restaurante. Doar că aceștia au început cu toate nunțile ce au avut loc din 2013 până în ziua de azi. Conform legii, cei care nu răspund solicitării Fiscului riscă o amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 de lei. Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici nu este de acord nici cu legea, dar mai ales cu punerea ei în aplicare de către cei de la ANAF.
Eugen Teodorovici se ia de ANAF, după ce instituția a început impozitarea nunților.”Este o imbecilitate a celor de la ANAF chiar dacă este în lege. Dacă legea spune că trebuie să faci acest lucru, trebuia să îl faci încă din 2013. Ca să fi proactiv să spui domnule de azi înainte toţi cei care au de gând să se căsătorească prin cununie civilă trebuie să declare, ca omul să ştie. Asta ar trebui să fie abordare corectă a ANAF-ului”, spune ministrul.
„Adică, vă daţi seama, ei acum din 2013 ce să facă? Se duce într-o zonă în care nu are cum să se mai oprească. Cineva va trage pe chestia asta. De ce? A făcut unul o nuntă în 2013, perfect. El acum e notificat să îţi spună ţie, Fisc, cine a fost la el la nuntă să îi facă poze, să îi cânte, să-l distreze.”, a completat ministrul de finanțe, Teodorovici.
Fiscul a început deja în anumite județe să trimită aceste formulare, iar în altele inspectorii merg direct în gospodăriile oamenilor pentru a colecta date. Aceștia cer nume de persoane şi firme, numere de telefon, adrese și intermediari. ANAF verifică în paralel și situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de evenimente, domeniu în care sunt în joc sume mari de bani. Asta pentru că de cele mai multe ori, furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc contractele pentru a nu plăti taxe.