Congresul PSD va avea loc pe 21 martie, au decis marți liderii social-democrați, în cadrul unei ședințe CEx, potrivit afirmațiilor lui Marcel Ciolacu.
Reprezentanții Partidului Social Democrat s-au reunit, marți, în cadrul unei ședințe CEx, cu scopul de a lua câteva decizii importante.
Printre acestea, social-democrații au luat decizia de a organiza un congres PSD în data de 21 martie, a anunțat liderul social-democraților, Marcel Ciolacu.
Inițial, congresul Partidului Social Democrat trebuia să aibă loc pe 29 februarie, dar a fost amânat.
Drept urmare, pesediștii au decis în cadrul CEx-ului ca următorul congres să aibă loc în data de 21 martie 2020.
Printre hotărârile ce urmează a fi luate în cadrul congresului PSD se află și numirea unui nou președinte al partidului.
Marcel Ciolacu asigură interimatul până la alegerea unui nou președinte PSD.
Un sondaj legat de alegerile parlamentare realizat de IMAS la comanda Europa FM arată că PNL ar pierde aproape 7% din voturi, comparativ cu alegerile din ianuarie, în timp ce PSD ajunge la cel mai bun nivel de la alegerile europarlamentare din mai 2019.
Astfel, în cazul în care duminică ar avea loc alegeri parlamentare, 40,7% dintre cei care ar merge la vot ar vota cu PNL, procent aflat în scădere comparativ cu luna ianuarie a acestui an.
Pe de altă parte, Partidul Social Democrat urcă din nou în sondaje și ar strânge 25,8% dintre voturi, un nivel la care nu a mai ajuns de la europarlamentarele din mai 2019.