Emma Zeicescu a surprins în această dimineață, 19 noiembrie, cu un mesaj adresat urmăritorilor ei de pe un site de socializare. Aceasta le urează o dimineață bună celor care îi urmăresc postările, dar îi și anunță revenirea în cadrul trustului TVR. Realizatoare TV a dezamăgit mulți urmăritor ai postului după ce a plecat. „Din păcate/din fericire, eu privesc acum un ecran. Sunt bucuroasă. Sunt recunoscătoare.
Că pot să vă scriu, nu vă să spun, că ne vom revedea curând. Împlinesc cincisprezece ani de presă. Împlinesc zece ani cu Realitatea TV. Asta ar fi ultima poză din studiouri. Aici, doi dintre oamenii de presă MULŢI, cu care am împărţit o pâine şi un sfert de viaţă”, a scris aceasta. „Le urez Realităţii TV și presei românești să-și recapete strălucirea”, a fost mesajul Emmei Zeicescu, scris pe blogul său personal.
Cei care i-au simțit lipsa Emmei n-ar mai trebui să se îngrijoreze, aceasta a anunțat chiar în această dimineață, luni, 19 noiembrie, revenirea pe platourile de filmare. „Buna dimineata, oameni Perfect Imperfecti! M-am trezit la 5.47, ceas biologic, no! M-am uitat pe geam, m-am bagat la loc in pat!?❄️Ma gandesc totusi ca la 10.00 sa ne bem cafeaua impreuna. E drept, e un fel de ice coffee, dar atat am putut! Ce ziceti? Sa fie o saptamana doar cu ganduri bune!✨☃️Ne vedem, de la 10.00 – pe TVR1- Perfect Imperfect!”, a fost mesajul Emmei Zeiceanu ]n mediul online.
Prezentatoare de televiziunea Emma Zeicescu a fost învinuită de procurorii DIICOT pentru consum și deținere de droguri. „Declar acum ca nu posed, nu comercializez, nu trafichez, nu cumpar si nu vand, nu consum substante interzise de lege. Avocatul meu, la inceputul acestei saptamani, a inceput demersul cu privire la orice fel de tentativa de a fi calomniat sau imaginea mea sa fie denigrata.
Asta s-a intamplat tot luni, din partea avocatului meu. Declar acum ca nu as accepta nicio clipa ca institutia la care lucrez sa fie tarata in mizerie si nici familia mea”, a declarat la acea vreme jurnalista. În timpul acestul scandal, Claudiu Popa a declarat doar: „Nu comentez”.