Emil Consantinescu a fost şeful statului între 1996 şi 2000, învingându-l surprinzător pe Ion Iliescu la alegeri. A urmat cel mai ciudat mandat al unui preşedinte român, presărat cu multe scandaluri, momente haotice, dar şi lucruri bizare, cum ar fi incidentul din decembrie 2000, când a fost împroşcat cu cerneală albastră de un protestatar din Timişoara.
Mulţi ani au trecut de atunci şi apariţiile publice ale lui Emil Constantinescu s-au împuţinat considerabil. Iar una dintre aceste rare apariţii s-a consemnat zilele trecute, în oraşul Baia Mare, unde fostul preşedinte a participat la un eveniment cultural, în speţă lansarea cărţii „Resursele minerale ale României”.
Ceea ce a şocat de-a dreptul a fost alura uluitoare a lui Emil Constantinescu. La 78 de ani, fostul şef al statului se află într-o formă fizică puţin spus de invidiat, fiind mai zvelt şi mai suplu decât organizatorul evenimentului, Cătălin Cherecheş (primarul oraşului Baia Mare), care are exact jumatate din vârsta fostului preşedinte (39 de ani, faţă de 78). VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO DE MAI SUS!