Informațiile noi despre situația Elenei Udrea și Alinei Bica! Potrivit zvonurilor, cele două pot sta încarcerate 3 sau mai mulți ani până la extrădare. Cu detalii despre aceste noutăți a venit procurorul-șef al Biroului Extrădări din Costa Rica. ”Am cerut să primim un mandat de reţinere cu scopul extrădării prin intermediul căilor diplomatice, ca să acţionăm pentru executarea lui. Şi acest mandat a ajuns pe căi diplomatice. De când am aflat în Costa Rica vestea că existau două persoane de naţionalitate română fugite de justiţie, Biroul de consiliere tehnică şi relaţii internaţionale al Procuraturii Generale a Republicii Costa Rica a contactat omologii din România pentru a verifica dacă într-adevăr s-a emis mandat de arestare cu scop de extrădare şi a solicitat Interpolului din Costa Rica să verifice toate datele legate de sesizări şi de procedurile corespunzătoare de reţinere internaţională.
După ce autorităţile din România au trimis prin căile diplomatice corespunzătoare cererea, Poliţia din Costa Rica şi Interpolul, în colaborare cu ADIS, le-au reţinut pe cele două românce”, a declarat Laura Monge. De asemenea, aceasta a completat cu vestea devastatoare care le prevestește celor două acuzate un viitor în închisoare.
Totodată, Laura Monge a subliniat că, dacă se va ajunge la data de 30 decembrie și nu se vor fi rezolvat cererile de extrădare, judecătorul poate prelungi termenul, până la terminarea procedurii de extrădare. ”Odată ce se va ajunge la 30 decembrie, dacă nu s-au rezolvat cererile de extrădare, atunci judecătorul poate prelungi termenul până când se va termina procedura de extrădare, fără a exista o dată exactă. (…) Termenul de arestare poate fi prelungit până la terminarea procedurii extrădării, care continuă chiar dacă exista cerere de refugiat”, a completat procurorul-șef.