Cândva una dintre cele mai sexy femei din ţara noastră – ba chiar cea mai frumoasă, dacă ţinem cont de faptul că a câştigat coroniţa Miss România -, Nicoleta Luciu a ajuns, acum, pur şi simplu de nerecunsocut.
Priorităţile s-au schimbat total pentru ea în momentul în care au venit pe lume copiii. Mai întâi, fetiţă. Şi apoi, tripleţii. Nicoleta a ales familia şi s-a mutat în provinicie, la Miercurea Ciuc. O perioadă, i-a mers încă bine pe plan financiar, asta pentru că a mai avut ceva contracte de onorat. De ceva timp însă, fosta Miss România pare că şi-a pierdut… luciul. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Doamna Csergo a pierdut din nou lupta cu kilogramele şi e destul de plinuţă, potrivit apropiaţilor. De ceva timp, speriată de faptul că îmbătrâneşte, aceasta a început şi un tratament împotriva ridurilor, destul de costisitor, dat fiind faptul că o singură injecţie costă 250 de euro. Supriză însă! Nicoleta a reuşit să obţină un barter şi să scape astfel de aceste cheltuieli care i-ar fi subţiat conturile.
Un lucru bun pentru fosta vedetă, dat fiind faptul că în prezent aceasta este ocolită de organizatorii de evenimente şi trăieşte mai mult din banii soţului, un cunoscut om de afaceri din Miercurea Ciuc. Singura sursă de venituri o constituie, în prezent, micile reclame pe care le face, pe blogul său, unor diverse produse şi firme.