Actorul Mircea Diaconu este unul dintre candidații independenți la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie. Spre deosebire de omologii săi independenți, fostul europarlamentar are parte de un sprijin important în cursa electorală. El este sprijinit, cel puțin pe hârtie, de Pro România și ALDE. Campania „Un Om” al lui Mircea Diaconu are parte însă și de multe critici. Astfel, actorul Dragoș Bucur îl acuză de ipocrizie pe Diaconu, într-o postare în care arată felul în care acesta avea grijă de teatrul Nottara.
Actorul Dragoș Bucur a distribuit pe facebook unul dintre clipurile lui Mircea Diaconu din timpul campaniei alegerilor prezidențiale. Acesta candidează cu sloganul „Un Om” și merge pe ideea că este independent, chiar dacă are sprijin din partea a doua partide destul de importante. Clipul electoral al lui Diaconu a fost suficient însă pentru Bucur să publice o amintire cu Mircea Diaconu, din perioada în care conducea Teatrul Nottara:
„Hai că nu mai pot: omul ăsta m-a pus să dorm în holul teatrului din Viena când am fost în turneu cu Nottara! El, nu vreun organizator, el a condus microbuzul, el a aranjat actorii în camere, el mi-a spus să dorm pe canapeaua din holul teatrului. Iar când am vrut să ies să mă plimb deoarece mă simțeam umilit să dorm acolo, mi-a zis că daca ies, dimineața mai intru în teatru. El, un om”, a spus revoltat Dragoș Bucur.
Chiar dacă se baza pe sprijinul a doua partide de lideri, ALDE al lui Tăriceanu și Pro România a lui Victor Ponta, se pare că Mircea Diaconu a rămas fără un suport real din partea celor două formațiuni politice. Motivul din spatele acestui lucru este de faptul că ALDE a decis să sprijine guvernul Ludovic Orban în Parlament, în timp ce în partidul lui Victor Ponta este o adevărată revoltă cu privire la această votare.
Diaconu nu se arată însă îngrijorat de faptul că a pierdut suportul ALDE și Pro România: „Eu am 3 oameni care mă ajută, foști colaboratori cu care am lucrat la Bruxelles. Doi dintre foștii mei asistenți se ocupă de Facebook, iar Pro România a angajat o echipă din Moldova care se ocupă de spoturi și montajele video (…) Dacă eu sunt „un om” și sunt independent, prezența lor mă îngroapă. Mizez pe independența mea și pe notorietatea mea. Nu vreau să exploatez procentele lor”, susține Mircea Diaconu.