Șeful PSD Liviu Dragnea critică în termeni duri informațiile diseminate în spațiul public de președintele României Klaus Iohannis privind scăderea salariilor angajaților din România, dar și privind scăderea puterii de cumpărare a românilor prin creșterea inflației.
„Dumnealui şi toţi mincinoşii din jurul lui. Dumnealui e vârful de lance şi ceilalţi măcăne şi rostogolesc miniciunile. El vine şi le spune că nu s-au mărit salariile şi ei se uită la fluturaşi şi văd că s-au mărit. (…) Unde sunt datele de care vorbeşte preşedintele? Le-a luat de pe Facebook de la #rezist sau de unde? Noi nu suntem în campanie, concluzia noastră este foarte clară”, a declarat Liviu Dragnea în cadrul unei emisiuni la RTV.
Șeful PSD a sublinat că în luna martie salariile din sănătate și învățământ au crescut cu 22,3 % și respectiv 18,4%.
Cât privește informațiile vehiculate în spațiul public privind o eventuală creștere a TVA, Dragnea a avut o reație extrem de dură. „Parcă ar fi Mama Omida toți. Adică să mă ierte că nu am cunoscut-o, dar cum poți să vii să spui asemenea tâmpenii”.
Sursă: www.știripesurse.ro