Șoferul care a adus în țară sicriul româncei decedate în Italia din cauza coronavirusului s-a ales cu dosar penal pentru că, inițial a refuzat să intre în carantină.
Pe lângă faptul că i s-a deschis dosar penal, șoferul care a adus în țară sicriul româncei decedate în Italia din cauza noului tip de coronavirus a primit și o amendă consistentă.
”Şoferul care a adus în oraşul Borşa cele două sicrie din Italia, printre care şi cel al femeii de 80 de ani decedată în această ţară în urma infectării cu noul coronavirus, a fost amendat cu 4.900 de lei şi i s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor”, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș.
”Din primele informaţii, după ce a revenit în ţară, şoferul a refuzat să intre în carantină, dar în urma intervenţiei autorităţilor a înţeles situaţia şi a intrat în carantină”, a mai spus Dan Bucă pentru Mediafax.
La rândul său, primarul din Borșa, Sorin Timiș, a precizat că șoferul s-a întors dintr-o zonă roșie și era necesar ca el să intre în izolare pentru 14 zile: ”El a refuzat, inițial, spunând că are treabă, că are de lucru, că el stă acaasă. Până la urmă a fost dus forțat în carantină de poliâiști și jandarmi”.
O femeie de 80 de ani din comuna Borșa, județul Maramureș, este primul cetățean român care a decedat de coronavirus în Italia. Aceasta a fost adusă în mare secret acasă de familia sa, alături de sora sa, și ea moartă, fără ca autoritățile să fie înștiințate.
Primarul comunei Borșa, Sorin Timiș, a declarat, vineri, că transportul efectuat de o firmă de pompe funebre din comună avea acte perfect legale obținute de la statul italian.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureș, Dan Bucă, a precizzat că înhumarea a fost fără preot și cu un singur membru de familie prezent, iar tot ce s-a folosit la cimitir, cazmale, frânghii, a rămas în groapă.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat că autoritățile italiene au raportat la 14 martie decesul unui cetățean român aflat în Italia și infectat cu coronavirus. Primarul din Borşa a confirmat faptul că este vorba de o femeie de 80 de ani din acea localitate, care a decedat în Lombardia. Sora acesteia murise cu 3 zile înainte, tot în Italia, dar de cancer.