Donald Trump a început turneul de 11 zile în Asia. Preşedintele Statelor Unite ale Americii va vizita Japonia, Coreea de Sud, China, Vietnam şi Filipine, pe fondul tensiunilor accentuate de testele nucleare ale Coreei de Nord din ultimele luni.
Vizita lui Donald Trump în Asia va fi cea mai lungă a unui preşedinte american din ultimii 25 de ani pe acest continent. Japonia este prima ţată pe care o va vizita, unde va ajunge pe 5 noiembrie. Până să ajungă în Asia, Donald Trump a făcut o scurtă escală în Hawaii, unde a participat la o informare în cadrul comandamentului militar american din Oceanul Pacific. Preşedintele vizitează cu această ocazie USS Arizona Memorial de la Pearl Harbor, locul pe care japonezii l-au atacat în decembrie 1941 şi care a provocat intrarea SUA în Al Doilea Război Mondial. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Care sunt obiectivele lui Donald Trump în Asia
Donald Trump a vorbit înaintea plecării de obiectivele pe care le va avea cu ocazia turneului din Asia. Preşedintele Statelor Unite ale Americii a afirmat că temele de discuţie vor fi legate de comerţ şi despre testele nucleare efectuate de Coreea de Nord.
„Pornim într-o vizită lungă. Vom vorbi despre comerţ, vom vorbi despre Coreea de Nord. Suntem entuziasmaţi. Dar cred că vom avea o deplasare de succes. Există multă bunăvoinţă”, a declarat Donald Trump înainte de a pleca.