Mihai Stepanescu, fost primar al Reșiței din partea PSD, a murit la doar 54 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au declarat apropiați ai familiei politicianului pentru AGERPRES.
Fostul membru al PSD suferea de o boală necruțătoare de mai bine de un an, după cum au precizat apropiații familiei fostului edil.
Mihai Stepanescu era de profesie inginer silvic și a ocupat mai multe funcţii. Astfel, a fost, pe rând, şef de ocol silvic, după care director al Direcţiei Silvice Reşiţa, iar în 2008 a reușit să fie ales primar al Reşiţei ca independent.
Ulterior, a câștigat un nou mandat în 2012, de data aceasta aflându-se pe listele PSD.
De-a lungul anilor Mihai Stepanescu a condus Organizaţia Municipală Reşiţa a PSD şi a ocupat și funcția de prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Caraş-Severin.
Nu a reușit însă să își ducă al doilea mandat de primar la bun sfârșit, întrucât a fost suspendat în 2015 din cauza unui dosar penal pentru luare de mită, cu doua capete de acuzare.
Un an mai târziu, fostul primar al Reșiței a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare de către Curtea de Apel Timişoara.
Mihai Stepanescu a decedat la un spital din Timișoara în noaptea de vineri spre sâmbătă, răpus de cancer. Fostul edil ar fi împlinit în luna martie 55 de ani.