Doi soți din Italia s-au separat după 77 de ani de căsnicie. Divorțul a intrat în Cartea Recordurilor

Un cuplu căsătorit de 77 de ani a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai longevivă căsnicie din lume. Cei doi soți din Italia au luat decizia de a divorța după ce bărbatul a aflat o întâmplare petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial.

Divorț de Cartea Recordurilor. Un cuplu din Italia s-a despărțit după 77 de ani de căsnicie

Gelozia este un factor tot mai întâlnit în ceea ce privește divorțurile. Același lucru s-a întâmplat și unui cuplu din Italia căsătorit de 77 de ani. Cei doi soți și-au spus adio în ciuda faptului că au 5 copii, nepoți și strănepoți. Totul din cauza unei întâmplări care a avut loc în 1940.

Bărbatul de 99 de ani a descoperit pe fundul unui sertar mai multe scrisori vechi care îi erau adresate soției sale, în vârstă de 96 de ani. Infidelitatea petrecută în timpul celui de-al doilea război mondial a pus capăt unei relații care dura de 77 de ani.

Cuplul a divorțat în urmă cu 9 ani și a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind „cel mai bătrân cuplu care divorțează”. Totul s-a petrecut chiar înainte de Crăciun. Soțul nu s-a lăsat înduplecat chiar dacă soția și-a recunoscut infidelitatea.

Cei doi bătrânei, la un pas de divorț și cu 10 ani înainte

Unul dintre cei cinci copii ai cuplului de bătrânei a mărturisit că părinții lui au mai fost la un pas de a divorța. Cu 10 ani înainte de a depune actele de separare bărbatul s-a mutat în casa unuia dintre copii, astfel cuplul a luat o pauză.

Cu toate că cei doi soți au fost căsătoriți 77 de ani și au împărți bune și rele, bărbatul nu a putut să treacă peste infidelitate. Bătrânelul a decis pe loc să rupă orice fel de legătură cu femeia care i-a fost alături toată viața și care i-a dăruit 5 copii.

Mariaje și divorțuri demne de Cartea RecorduriloR

Un cuplu din India care locuiește de ani buni în Marea Britanie formează potrivit Cărții Recordurilor unul dintre cele mai longevive cupluri din lume. Cei doi soți au sărbătorit pe 11 decembrie 2015, 90 de ani de când au spus „Da” în fața ofițerului de la starea civilă. Cuplul are 8 copii, 27 de nepoți și foarte mulți strănepoți.

Totodată, la polul opus se află căsătoriile scurte. Recordul este deținut și doborât în același timp de vedetele de la Hollywood. Actorul Eddie Murphy s-a căsătorit și a divorțat în anul 2008 în doar două săptămâni.

Și actrița Drew Barrymore s-a măritat cu un bărbat pe care îl știa de doar o lună și jumătate. Divorțul a venit după doar 5 săptămâni de conviețuire. A doua căsnicie a fost ceva mai trainică, a durat cinci luni.