Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avut un mesaj tranșant pentru toate țările în cazul pandemiei de coronavirus.
”În restul lumii sunt raportate acum mai multe îmbolnăviri decât în China. Am observat de asemenea o înmulțire a măsurilor luate în privința distanțării sociale, dar nu am observat o înmulțire suficient de rapidă a testărilor, izolărilor și anchetelor epidemiologice, care reprezintă ideea principală a răspunsului”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus.
”Cel mai eficient mod de a preveni infecțiile și de a salva vieți este ruperea lanțului de transmitere, iar pentru a face asta, trebuie să existe testare și izolare. Nu te poți lupta cu un foc legat la ochi”, este mesajul transmis de directorul OMS pentru țările care se luptă cu panddemia de coronavirus.
”Mesajul nostru pentru toate țările este simplu: Faceți teste! Faceți teste! Faceți teste! Testați fiecare caz suspect”, a încheiat extrem de tranșant directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Noul coronavirus a ucis deja peste 5.800 de persoane din întreaga lume și a îmbolnăvit alte 155.000, iar bilanțul tinde să capete cote dramatice pe zi ce trece, mai ales că nu există încă un vaccin care să pună capăt pandemiei.
În ceea ce privește țara noastră, au fost prelucrate la nivel național 3.205 de teste pentru coronavirus, dintre care 168 au indicat că persoanele respective sunt infectate.
Purtătoarea de cuvânt a Organizației Mondial a Sănătății, Margaret Harris, a criticat modul în care guvernul lui Boris Johnson gestionează criza provocată de coronavirus. Harris crede că este riscantă încercarea oficialităților din Marea Britanie de a crea ”o imunitate de turmă”.
Autoritățile britanice au adoptat o tactică mai puțin radicală, deși consilierul științific al Guvernului a admis că în Marea Britanie sunt între 5.000 și 10.000 de persoane ”probabil” deja infectate.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că Europa este de acum „epicentrul” pandemiei cu noul coronavirus.