Lipsa prieteniei cu dentistul se reflectă şi în numărul mare de persoane cu probleme stomacale, mai ales după vârsta a doua, când îşi pierd dinţii. Ţinând cont de faptul că această situaţie nu se petrece doar în ţara noastră, oamenii de ştiinţă au inventat o pastilă care întăreşte dantura.
Periuţa pe bază de lumină ucide rapid bacteriile
Specialiştii în domeniul stomatologiei au descoperit o pastilă care nu doar întăreşte dantura, dar previne şi cariile, după cum declară Marc Löwenberg, un medic dentist din New York City. Mai mult, Löwenberg lucrează în prezent la o protecţie, o barieră care previne decolorarea dinţilor atunci când oamenii consumă produse precum vin roşu şi cafea. Pe de altă parte, cercetătorii de la Universitatea din Saskatchewan, Canada, au creat o periuţă de dinţi pe bază de lumină (Soladey-J3X), care va fi disponibilă în cursul acestui an. Mai exact, un panou solar aflat la baza mânerului transmite electroni periei tradiţionale, aceştia interacţionează cu acidul din gură şi vă scapă mai repede de bacterii, informează allure.com.
Şi protecţia solară se va face tot din interior
Dar veştile bune nu sunt doar pentru dinţi, ci şi pentru piele. Protecţia solară va fi mai comodă în viitorul apropiat. Nu va mai fi nevoie de aplicarea frecventă a cremelor cu factor de protecţie, fiindcă va fi disponibilă o pastilă cu aceleaşi proprietăţi, ce poate fi administrată odată cu cafeaua de dimineaţă şi care va asigura protecţie pentru întreaga zi.
Aceasta ar „lucra” din interior spre exterior, pentru a curăţa celulele degradate, evitând influenţa razelor UV, potrivit doctorului Kavita Mariwalla, profesor asistent de dermatologie la Universitatea Stony Brook, din New York.