Mai puţin de 50% dintre elevii clasei a VIII-a care au susţinut simularea examenului de Evaluare Naţională au obţinut media generală peste 5, potivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei. Spre norocul acestora, notele obţinute la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog.
Până la acest moment au fost corectate 99% dintre lucrări, iar rezultatele parţiale arată că 46,97 la sută dintre elevi au obţinut media generală peste 5. La matematică, 33,1 % dintre elevi au reuşit să obţină o notă peste 5, iar la română 63,2% au luat note peste 5. La limba maternă, 82,5% dintre elevi au obţinut note peste 5.
Dezastru pentru 90 de mii de elevi de clasa a VIII-a!
Rezultatele finale ale simulării examenului de Evaluare Naţională ar urma să fie transmise de Ministerul Educaţiei până la finalul zilei de vineri. Aproximativ 180.000 de elevi de clasa a VIII-a au susţinut simularea examenului de Evaluare Naţională în perioada 5 – 7 martie. Examenul propriu-zis va avea loc în luna iunie.