Dezastru în Japonia. Taifunul Hagibis a făcut prăpăd în 24 de ore. Au căzut chiar și 900 de litri pe metru pătrat

O furtună a lovit puternic Japonia și a lăsat în urma sa numeroase dezastre. Casele au fost dărâmate, râurile și-au ieșit din matcă și zeci de persoane au fost rănite. Circa 31 de persoane au murit în urma taifunului Hagibis care s-a dezlănțuit pe costa de est a Japoniei.

Taifunul Hagibis a rănit 200 de persoane și 31 au murit

Populația din Japonia a fost sfătuită de autorități să fugă din calea furtunii și să se mute în locuri sigure. Furtuna extremă a provocat inundații și alunecări de teren. Mai multe râuri au ieșit din matcă, digurile s-au rupt și străzile au fost inundate. Mai multe locuințe s-au dărâmat și numeroase pagube uriașe au rămas în urma taifunului Hagibis. Furia naturii a dus la moartea a 31 de persoane, 15 sunt declarați dispăruți și aproximativ 200 au fost rănite grav.

Într-un oraș de lângă Tokyo au căzut în doar 24 de ore 940 de litri de apă pe metru pătrat. Anunțul a fost făcut de agenția meteorologică care a declarat că este pentru prima dată în istorie când se depășește recordul de recipitații în urma unui ploi abundente.

Tiafunul din Japonia a produs dezastre uriașe, casele au fost dărâmate, iar râurile au ieșit din matcă. Sursa foto: voanews.com

Circulația a fost oprită, iar Guvernul Japoniei a creat o celulă de criză

În capitala Japoniei, dar și în mai multe orașe din zonă liniile de metrou s-au închis întreaga zi de teama unor inundații. De asemenea, trenurile de mare viteză au fost oprite, astfel traficul japonez a fost paralizat după ce furtuna a lovit puternic. După ce taifunul s-a îndepărtat de țărm și a scăzut în intensitate au început operațiunile de căutare și salvare. Polițiști, jandarmi, pompieri, militari și gărzi de coastă, circa 110.000 de oameni au luat parte de operațiunile de salvare.

În urma cumplitului taifun care a lovit Japonia în cursul zilei de sâmbătă Guvernul a creat o celulă de criză. Acest lucru s-a putut realizat numai după ce riscul a trecut. În continuare există riscul de alunecări de teren în zonele de deal și de munte, dar și de inundații pentru că unele râuri sunt în continuare umflate. Un asemenea dezastru nu a mai avut loc din anul 1958 când și-au pierdut viața peste 1.500 de persoane.