Deputatul USR Iulian Bulai a lansat un atac frontal la adresa lui Teodor Meleşcanu! Acesta i-a transmis la finalul şedinţei solemne a Parlamentului, preşedintelui Senatului că i se pare „puţin absurd” ca tocmai el, „comunist cu ştate vechi” să conducă şedinţa respectivă.
Replica nu s-a lăsat prea mult timp așteptată. Meleşcanu i-a mulţumit pentru „gluma foarte reuşită”. Concret, la finalul şedinţei solemne a Parlamentului, a fost citită şi apoi votată o declaraţie care marchează 30 de ani de la Revoluţie.
Prin declaraţie, Parlamentul condamnă actele de violenţă ale regimului comunist şi îşi exprimă recunoştinţa faţă de toate actele de disidenţă împotriva acestui regim. Declaraţia a fost adoptată, cu un vot împotrivă şi o abţinere.
Deputatul USR Iulian Bulai a spus că vrea să explice votul. „Domnule preşedinte de şedinţă, o intervenţie personală pentru a explica acest vot.
Nu este poziţia USR, dar mi se pare puţin absurd ca dvs, comunist cu ştate vechi, să conduceţi această şedinţă în care noi celebrăm victimele, comemorăm Revoluţia şi transformăm într-un paradox de neimaginat acest moment solemn”, a spus Bulai.
„Mulţumesc şi eu pentru gluma foarte reuşită pe care aţi făcut-o„, a replicat Teodor Meleşcanu.
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit într-o şedinţă solemnă pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la Revoluţie, fiind prima dată când parlamentarii comemorează evenimentele din decembrie 1989 la momentul începerii acestora la Timişoara. La şedinţă a participat şi preşedintele Klaus Iohannis care a ținut un discurs.
Au mai luat cuvântul preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, premierul Ludovic Orban, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare.
Au mai fost invitaţi la eveniment membrii Guvernului, foştii preşedinţi ai României, reprezentanţii Casei Regale, reprezentanţi ai bisericilor, preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu şi preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război.