Deputatul Remus Borza schimbă din nou tabăra. N-a votat la moțiunea de cenzură, dar își anunță susținerea pentru guvernul Orban

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
23/10/2019, 18:21
Deputatul Remus Borza schimbă din nou tabăra. N-a votat la moțiunea de cenzură, dar își anunță susținerea pentru guvernul Orban
Remus Borza și-a arătat susținerea pentru guvernul Ludovic Orban *foto: romanialibera.ro

Ludovic Orban caută cu disperare susținere pentru guvernul său, după ce Victor Ponta a anunțat că partidul pe care îl conduce, Pro România, nu va vota pentru un executiv format din PNL. Astfel, Orban a trebuit să se regrupeze și a obținut sprijinul unuia dintre renegații din PSD, deputatul Remus Borza. Interesant este că fostul social-democrat, chiar dacă a plecat din PSD, nu s-a numărat printre cei care au votat în cadrul moțiunii de cenzură. Se pare însă că Borza și-a schimbat acum opinia.

Remus Borza îl susține pe Ludovic Orban, chiar dacă nu a votat la moțiunea de cenzură

Dupăă ce a avut un dialog cu Ludovic Orban, Remus Borza a spus că: „Îl stiu pe Orban de multi ani și eu sunt consecvent cu niste principii. Militez pentru stabilitate politica si responsabilitate in actul guvernarii, este motivul pentru care am votat impotriva motiunii la Grindeanu, impotriva motiunii la Dancila, astea sunt motivele care ma indeamna saptamana viitoare sa votez pentru investirea unui guvern. Romania trebuie guvernata, cu atat mai mult in prag de iarna, in pragul unei iminente recesiuni economice la nivel global, plus ca avem nevoie de un guvern care sa faca si bugetul tarii.

Sunt jocuri ieftine sa aruncam tara intr-o criza profunda. Guvernul Orban trebuie învestit pentru a nu adânci criza politică. În discuția pe care am avut-o cu premierul desemnat am zis că susțin un guvern care-și asumă reforma marilor sisteme publice administrație, sănătate învățământ. Un guvern care-și asumă reforma are susținerea mea”, a declarat deputatul Remus Borza, pentru stiripesurse.ro.

Remus Borza și-a arătat susținerea pentru guvernul Ludovic Orban
Remus Borza și-a arătat susținerea pentru guvernul Ludovic Orban *foto: facebook

Ce vor face deputații grupați în jurul lui Remus Borza

Remus Borza are în parlamentul României o mică grupare în jurul unei mișcări intitulate Forța Națională. Printre ei se numără mai mulți fugari din PSD și ALDE, cum ar fi Marian Cucsa, Grațiela Gavrilescu sau Alexandru Băișanu. Întrebat dacă și aceștia vor vota pentru instalarea guvernului Ludovic Orban, Remus Borza a spus că Am avut doar în nume personal discuția cu premierul desemnat. ALDE, USR, UDMR și minoritățile susțin cabinetul Orban. Pro România nu o să voteze, iar PMP urmează să ia o decizie.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×