Internetul va fi cenzurat în Marea Britanie, ca urmare a celei mai recente hotărâri a Guvernului de la Londra, care dă dreptul Autorității pentru Comunicații (Ofcom) să ia măsuri în privința „conținutului dăunător sau ilegal” din mediul online. Chiar dacă nu poate interveni pentru a elimina postările propriu-zise, instituția va obliga toate companiile să își protejeze utilizatorii. În caz contrar, cei responsabili riscă amenzi usturătoare sau chiar condamnări la închisoare.
Conform actului normativ adoptat de Executivul britanic, Ofcom va putea solicita giganților precum Facebook sau Google să facă publică întreaga politică de securitate. Concret, vorbim despre documente care să specifice foarte clar ce fel de conținut este acceptabil pe aceste platforme.
Ulterior, Oficiul va trebui să se asigure că toate aceste regulamente vor fi puse în aplicare cât mai „transparent și consistent” cu putință, după cum se arată în hotărârea de Guvern adoptată în cursul zilei de miercuri. Dacă nu se conformează acestor prevederi, companiile riscă amenzi usturătoare. Mai mult decât atât, în funcție de gravitatea situației se poate ajunge chiar și la condamnări.
Anunțate cu doar câteva ore în urmă, aceste reglementări au stârnit deja un val de nemulțumiri pe rețelele de socializare. Chiar dacă ministrul Culturii Nicky Morgan, şi ministrul de Interne, Priti Patel, au promis că noile reglementări nu vor afecta libertatea de exprimare a utilizatorilor individuali, vizând doar companiile în ansamblul lor, britanicii susțin că este doar o chestiune de timp până când postările considerate „incomode” vor fi automat eliminate.
Trebuie spus că măsurile vizează conţinutul de orice fel, inclusiv sub formă de text, comentarii, sau încărcări video. Companiile vor fi obligate să publice rapoarte anuale de transparenţă, în care vor detalia ce fel de conţinut dăunător au eliminat şi felul în care se conformează propriilor standarde.
Guvernul de la Londra nu are de gând să se oprească, însă, aici. Intenționează chiar să reintroducă verificarea vârstei pentru anumite site-uri. Astfel, ar urma să restricționeze accesul minorilor la conținut pornografic, situație tot mai des întâlnită în ultimii ani.
„Deşi internetul este un instrument pentru a aduce oameni împreună şi a promova inovaţia, ştim că el poate fi şi o ascunzătoare pentru infractori, inclusiv pedofili, prin care ei produc daune imense.
Firmele din acest domeniu sunt responsabile pentru a proteja utilizatorii de aceşti infractori”, a explicat Priti Patel, ministrul de Interne al Marii Britanii.