Fostul premier al României Victor Ponta a declarat că va emigra, în cazul în care fostul său prieten Liviu Dragnea va ajunge președintele României! Fostul premier spune că Liviu dragnea are o singură șansă să devină președintele României, și anume printr-o fraudă masivă la vot, transmite Agerpres.
„Dacă o să fie preşedintele României… Dumneavoastră credeţi că o să fie Dragnea? Vă întreb ca să ştiu să mă pregătesc de emigrare, nu de altceva. Eu cred că nu va fi din fericire. Nu poate să devină Dragnea preşedinte altfel decât printr-o fraudă masivă. Printr-un vot democratic nu are cum să ajungă, sunt convins de acest lucru, şi dacă România îşi va alege preşedintele printr-o fraudă masivă, atunci…”, a afirmat Ponta, duminică, la Botoșani.
Deși erau nedespărțiți, pe vremea când Victor Ponta conducea Partidul Social Democrat și era însoțit peste tot de Liviu dragnea, chiar și atunci când era premierul României, relațiile dintre cei doi s-au răcit, ba chiar s-ar putea spune că sunt într-un război surd!
Liderul Pro România a precizat că nu are proprietăţi imobiliare în străinătate, însă a spus că, dacă va fi nevoie, îşi va cumpăra o proprietate în Republica Moldova.
Tot în Republica Moldova a vrut să meargă și fostul inamic politic al celor doi amintiți mai sus, Traian Băsescu. Fostul președinte s-a lovit însă de probleme serioase atunci când a depus actele pentru a deveni cetățean moldovean.
Soţii Băsescu au primit cetăţenia R. Moldova în vara anului 2016. Primul decret semnat de preşedintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de preşedinte la finele aceluiaşi an, a fost cel privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti lui Traian Băsescu, dar nu şi soţiei acestuia.
Fostul preşedinte a atacat decizia în instanţă, cerând să fie anulat decretul, în primăvara anului 2017. Curtea de Apel Chişinău a menţinut însă, la 10 mai 2018, decizia Judecătoriei Chişinău, care i-a dat dreptate preşedintelui Igor Dodon în decizia sa de a-i retrage lui Traian Băsescu cetăţenia.