Serialul Vlad, de la Pro TV, a revenit în forță pe micile ecrane, cu sezonul 2. Chiar dacă debutul celui de-al doilea capitol al serialului a fost în topul audiențelor, cifrele sunt mai mici decât cele înregistrate în primul sezon, potrivit paginademedia.ro.
Chiar și așa, Pro TV a strâns în fața televizoarelor, cu intriga din primul episod din noul sezon Vlad, o medie de aproape 1,4 milioane de privitori pe minut, la nivelul întregii țari. Următorul post din top a fost Antena 1, iar pentru locul trei s-au bătut Kanal D și România TV.
Antena 1, care a programat pe același interval o parte din premiera sezonului șapte „Chefi la cuțite”, a avut cifre de audiențe de aproape 1,2 milioane de telespectatori pe minut. De notat că show-ul culinar al postului Intact a început la ora 20:00 și s-a încheiat la 23:30.
Primul sezon din Vlad a debut cu cifre mai mari, care ajungeau chiat și la 1,7 milioane de urmăritpro din toată țara. Cu mențiunea că primul episod a fost difuzat în februarie, când consumul TV era mai mare.
La bătaie cu serialul de la Pro TV, celelalte posturi au programat pe interval următoarele producții:
Acestea sunt audiențele de debut ale serialului Vlad, sezonul doi:
Pro TV a fost liderul topului național, cu debutul sezonului doi din Vlad. Aproximativ 1,4 milioane de telespectatori din toată țara s-au uitat, în medie, la serialul Pro TV.
Antena 1 s-a clasat pe locul secund, cu o parte din emisiunea Chefi la cuțite pe interval. Cooking show-ul, tot la debut de sezon, a adunat o medie de aproape 1,2 milioane de privitori pe minut. Kanal D s-a clasat pe trei, unde a avut audiențe de 920.000 de privitori, în medie.
La orașe liderul și locul doi au fost adjudecate de aceleași posturi: Pro TV și Antena 1. Pro TV, de pe primul loc, a înregistrat o audiență medie de aproape 700.000 de telespectatori pe minut. Antena 1, de pe locul secund, a adunat în fața televizoarelor o medie de 616.000 de urmăritori în fiecare minut.
România TV a ocupat locul 3, cu o medie de 471.000 de privitori, iar Kanal D s-a clasat pe locul patru, dar nu la mare diferență de România TV.
Serialul de pe Pro TV a tinut în fața televizoarelor, în medie, aproximativ 365.000 de privitori pe minut. Antena 1 s-a clasat pe doi și pe segmentul comercial cu o medie de 330.000 de telespectatori în fievare minut, pe intervalul Vlad.
Kanal D a revenit pe trei, peste România TV. A avut, pe intervalul Vlad, cifre de aproximativ 120.000 de urmăritori pe minut.