Daniela Crudu a făcut primele declarații, la o săptămână de când iubitul său a bătut-o până a băgat-o în spital. Fosta asistentă de televiziune se simte bine, deși în urmă cu o săptămână alerga desculță prin zăpadă pentru a-și salva viața.
Vedeta a declarat din nou că nu va depune plângere penală pe numele lui Seco Dubravko, lucru transmis până acum numai prin familia sa, respectiv prin sora și tatăl său. Bruneta refuză să dezvăluie motivul care a dus la ceartă și este posibil ca nimeni să nu-l cunoască, decât iubitul croat.
„Mă simt bine, foarte bine. Am trecut cu bine peste incident, după cum se vede. Nu pot să vă spun motivul pentru care s-a iscat cearta. Nu o să depun plângere”, a spus Daniela Crudu, în exclusivitate pentru Spynews.
Primul motiv indicat în presă pentru bătaia primită de Daniela Crudu ar fi fost lipsa unor bani pe care Seco Dubravko i-ar fi lăsat acasă, iar mondena i-ar fi cheltuit. După apariția acestei informații, sora Cruduței a ieșit și a infirmat zvonurile.
Ana Crudu a declarat că nu este vorba despre bani, deoarece croatul s-a dus în apartamentul iubitei sale, după ce a bătut-o, și și-a luat banii, iar martor a fost chiar Ana Crudu.
„În club nu a fost agresiv. Doar că nu o lăsa să vorbească cu fanii ei. Probabil a fost gelos. Asta e ce cred eu. Daniela nu putea să-mi zică pentru că dădea declaraţii. Probabil îi este milă şi nu vrea să îi creeze probleme, de aceea nu depune nici plângere penală pe numele lui”, declara Ana Crudu.
Daniela Crudu și Seco Dubravko se cunoscu de doar câteva luni, timp în care s-au simțit excelent, până la episodul violent. Cea care i-a făcut cunoștință Danielei cu croatul este chiar buna ei prietenă Mădălina Pamfile, care și ea are un iubit tot croat. Pe cei doi bărbați îi leagă o prietenie foarte frumoasă, așa că Mădălina Pamfile i-a prezentat-o pe Daniela lui Seco Dubravko.