Cursul valutar de azi, 4 februarie, indicat de Banca Națională a României anunță că moneda europeană a ajuns să se stabilizeze. Toate creșterile imense ale monedei euro i-au adus pe români în stadiul în care să creadă că aceasta va exploda din nou, dar nu a fost așa.
Din păcate pentru ei, euro a rămas destul de aproape de valoarea din cursul anterior, ajungând la 4.7546 de lei/euro. Indicele ROBOR calculat la 3 luni a crescut cu +0.01%, ajungând la 3.07%, cel la 6 luni de zile a crescut cu doar +0.01%, ajungând la 3.3%, iar ROBOR la 12 luni a crescut tot cu +0.01%, ajuns la 3.49%.
După creșterile uimitoare ale monedei euro, aceasta pare că s-a stabilizat. „BNR nu va participa astăzi la discuția din Comisia Economică din Senat pentru că este nevoie mai întâi de o întâlnire cu Ministerul de Finanțe în cadrul Comitetului Național de supraveghere macroprudențială, după cum a declarat aseară și domnul consilier Valcov.
BNR este deschisă la dialog, la clarificarea chestiunilor în discuție bineînțeles și în Parlament și consider că se poate găsi un cadru mai adecvat acestei întâlniri decât cel creat de domnul Zamfir, care să nu plece de la un șir de fake news-uri lansate fără probe”, a declarat purtătorul de cuvânt al al Băncii Naționale a României.
Dolarul a atins valoarea de 4.1532 de lei/ dolar american, cu o creștere de +0.0099 Lei, potrivit cursului valutar indicat de Banca Națională a României.
Francul elvețian a scăzut cu -0.0113, asftel că a ajuns la valoarea de 4.1636, iar lira sterlină a crescut cu +0.0107, ajungând azi, 4 februarie la 5.4208.