Roxana Ionescu a împlinit 35 de ani, motiv de sărbătoare și veselie, alături de cele mai apropiate persoane din viața ei. Anul acesta, însă, a petrecut doar cu soțul care i-a făcut o surpriză minunată.
Fosta ”mamă natură” care făcea furori în lumea mondenă a Capitalei, în urmă cu câțiva ani, și-a schimbat viața radical de când s-a măritat. Este în continuare o prezență foarte plăcută și atrăgătoare, dar a ieșit din lumina reflectoarelor. S-a mutat în provincie, la Timișoara, și se ocupă mai mult de familie.
Pe 22 aprilie, Roxana Ionescu a împlinit 35 de ani, un motiv de sărbătoare și întâlnire cu toți prietenii dragi, așa cum se întâmpla în fiecare an, în clubul patronat de soțul ei, Tinu Vidaicu. Numai că, anul acesta a avut parte de un alt fel de aniversare.
Roxana a fost surprinsă de soțul ei cu o cină romantică în cadrul căreia i-a dăruit un buchet enorm de flori și un tort în forma vârstei de 35 de ani. De asemenea, Tinu Vidaicu a postat o imagine, cu o urare emoționantă pe contul de socializare.
Fotografia a fost însoțită de un mesaj scurt, dar cât o mie de cuvinte. ”La Multi Ani, nevastă!”, a scris Tinu Vidaicu pe pagina de Instagram. Cu siguranță, mesajul a emoționat-o pe Roxana și i-a făcut ziua mult mai frumoasă.
Surpriza aniversară dar mai ales clipele alături de soțul ei au înlocuit orice altă petrecere cu zeci de invitați.