Lavinia Pîrva a devenit mamă pentru prima dată în luna mai când a adus pe lume un băiețel. Artista s-a confruntat cu retenția de apă în timpul sarcinii și a acumulat peste 30 de kilograme, însă soția lui Ștefan Bănică Jr. a slăbit uimitor de repede. Iată cum au trecut cinci luni de la naștere, iar acum vedeta a revenit la formele de invidiat de dinaintea sarcinii.
Lavinia Pîrva a plecat în vacanță pe meleaguri însorite, iar fotografiile postate pe rețelele de socializare arată că artista a slăbit extrem de mult. Cântăreața a revenit la măsura pe care o purta înainte de sarcină și arată foarte sexy în costum de baie. Vedeta a postat pe contul de Instagram mai multe fotografii în care poartă un costum de baie întreg de culoare neagră care îi vine foarte bine. Reacțiilor fanilor nu au întârziat să apară, iar mai mulți dintre aceștia i-au spus că este frumoasă, perfectă sau superbă.
Fosta componentă a trupei Spicy a devenit mamă în urmă cu aproximativ cinci luni. Ștefan Bănică Jr. a devenit astfel tată pentru a treia oară. Anunțul venirii pe lume a băiețelului care poartă numele Alexandru a fost dat chiar de soțul Laviniei Pîrva. Cunoscutul cântăreț mai are 2 copii din două căsnicii anterioare: Violeta din căsătoria cu Andreea Marin și Radu din mariajul cu Camelia Constantinescu.
„M-a ajutat Dumnezeu și am întâlnit un om extraordinar. Mi-a dat încredere, sunt foarte relaxată. Copilul meu e atât de sănătos pentru că eu am mâncat de toate. Eu am mâncat, evident, sănătos, dar nu am mai ținut cont neapărat. Am mâncat tot ce am poftit. La un moment dat am mâncat foarte multe fructe, mâncam gutui în special, se pare că cel mic este ok, nu am ținut dietă, nu m-am oprit de la dulciuri. Simțeam în permamență nevoia să mănânc alimente sănătoase. Nu au fost probleme. Am avut o sarcină normală, nu a fost cea mai ușoară, am luat câteva kilograme, am avut retenție de apă, dar am rezolvat-o repede după ce am născut. Sunt femei care se îngrașă șapte kilograme, eu am luat destul de multicel”, a declarat Lavinia Pîrva pentru revista Unica.