Ion Iliescu a împlinit pe 3 martie frumoasă vârstă 90 de ani. Senatorul Ionuț Vulpescu a postat cu această ocazie pe una dintre paginile sale de socializare o imagine cu fostul președinte al României, dar și câteva lucruri mai puțini știute despre politicianul român.
Președintele de onoare al PSD Ion Iliescu a ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, iar ultima apariție în spațiul publică îl arată mult îmbătrânit, mai slab, dar în continuare pe picioarele sale. Ionuț Vulpescu a avut onoarea să se întâlnească cu fostul președinte, ocazie cu care s-a fotografiat alături de el. Senatorul a dezvăluit lucruri mai puțin știute despre bărbatul care a avut mai multe mandate la cârma țării noastre.
„A fost o vizită reușită pentru soții Bush și pentru România (n.a. Vizita privată a fostului președinte american în România). Soții Bush s-au simțit minunat. Bush l-a plăcut pe președintele Iliescu și l-a invitat să-l viziteze în Houston (n.a. vizită care a avut loc, n.m.). Mai târziu, când l-am luat deoparte pe președintele Bush și l-am întrebat dacă vorbise serios, mi-a spus că da. Și chiar așa era”, a scris senatorul pe pagina de Facebook.
„Întâlnirea era programată să dureze cincisprezece minute, dar s-a tot lungit deoarece Președintele Iliescu s-a lansat într-un monolog de patruzeci de minute. Stăteam acolo încercând să îmi dau seama dacă Iliescu avea emoții sau își făcea griji că dacă Hillary ar fi avut ocazia să vorbească, ar fi putut spune ceva ireverențios la adresa României. (…) spre surprinderea mea, Hillary mi-a spus mai târziu că i-a făcut plăcere să-l asculte… (…)
Pe locul doi ca importanță după întrevederea Președintelui Iliescu în Biroul Oval (n.a. cu Bill Clinton) a fost cea care a avut loc la finalul vizitei sale: un zbor cu elicopterul, de la Washington la Norfolk, sediul central al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate pentru Atlantic, unde a fost întâmpinat de un general de patru stele, Jim Shannon.
Ultima oară l-am întâlnit în vara lui 2016, când avea optzeci și șase de ani. Mi-a spus că își scria memoriile, începând cu perioada când făcea parte din mișcarea tineretului comunist. Devenise istorie și nu mai era jucător pe scena politică a țării.
Iliescu cel de odinioară avea multe calități: curaj, integritate, modestie și un devotament veritabil față de construirea unei societăți democratice, egalitariste. Aici a fost și problema: putea România să fie în același timp democratică și egalitaristă?
Trebuia cedat unui aspect sau a celuilalt, iar Iliescu nu și-a dorit ca România să se întoarcă la situația de puternică inechitate din perioada de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Misiunea lui, așa cum a perceput-o, a fost aceea de a proteja muncitorii români. Avea o neîncredere viscerală în oamenii bogați…” este o parte din mesajul scris de Ionuț Vulpescu pe pagina de socializare.
Mesajul integral scris cu ocazia zilei de naștere a fostului președinte Ion Iliescu poate fi citit integral AICI.
Fostul șef al statului român nu a făcut nimic special de ziua sa de naștere și a ales să-și petreacă timpul alături de soția sa Nina. Fostul politician este conștient că anii au trecut și că nu se mai simte ca la vârsta de 19 ani, dar susține că este foarte important că are „capul întreg”.
„Ca la 90 de ani, nu-i ca la 19, dar e… Se adună multe. Dar deocamdată, capul e întreg. (Petrec – n.red.) cu soţia, nu facem nimic deosebit, dar răspund la telefoane. M-au sunat mulţi cunoscuţi, şi mai din tinereţe, şi mai din perioada de după Revoluţie”, a declarat Ion Iliescu pentru Mediafax.
Fostul preşedinte al României între anii 1992-1996 şi 2000-2004 nu a fost uitat de politicienii actuali care i-au transmis în număr foarte mare urări cu ocazia zilei sale de naștere. Printre personalitățile politice care au pus mâna pe telefon și l-au sunat pe Iliescu se numără Marcel Ciolacu, Stelian Ion sau Robert Cazanciuc.