Noul sezon al Fermei, de la PRO TV a adus atât record de audiență, povești de viață ale concurenților uitate în cutia Pandorei, cât și triunghiuri amoroase. Unul dintre ele este format din Brigitte Sfăt, Raluca Podea și Florin Pastramă.
Cei din urmă formează un cuplu în viața de zi cu zi, iar, în urma celor întâmplate în Ferma între Pastramă și Brigitte, fosta asistentă TV a venit cu acuzații împotriva fostei soții a lui Ilie Năstase. Imaginile de la PRO TV în care partenerul ei se sărută cu femeia de afaceri au deranjat-o pe Raluca, așa că a izbucnit și s-a luat de aspectul fizic al acesteia, transmițându-i că a copiat-o în privința intervențiilor estetice.
E cert că amândouă s-au operat la aceeași clinică din Turcia, preferată de vedete. Raluca Podea a investit peste 20.000 de euro în diverse operații, după ce a fost desfigurată în 2013, în urma unui accident de mașină, iar Brigitte a investit aproape 50.000 de euro.
Peste trei ani, vedeta are de gând să se mai lase pe mâna medicilor esteticieni, pentru a-și lungii picioarele. „Vreau să-mi lungesc picioarele prin intermediul operațiilor, la 35 de ani. Mi-aș fi dorit să fiu mai înaltă”, a declarat Raluca Podea.